Premierul Ilie Bolojan a organizat o conferinta de presa la Palatul Victoria, la ora 10.00, unde a abordat subiectul angajarii raspunderii Guvernului si reforma administratiei locale. Seful Executivului a subliniat ca pachetul II de masuri fiscale nu poate fi complet fara o reforma in administratie, avertizand ca vor fi necesare decizii radicale daca schimbarile nu vor fi implementate.
Anuntul premierului despre reforma in administratie
Bolojan a explicat ca pachetul II de masuri trebuia sa includa sase proiecte, insa lipsa unui consens in coalitie a blocat introducerea celui legat de administratia publica:
„Saptamana trecuta s-au implinit doua luni de cand acest guvern si-a preluat mandatul. La cateva zile dupa preluarea acestuia, am constatat ca situatia pe care o mosteneau, cel putin din punct de vedere al deficitului bugetar, era mult mai dificila decat cea pe care o cunosteam.
De atunci si pana astazi, am pus in practica cateva masuri: pe de-o parte, pentru a reduce deficitul, pentru a mentine Romania ca o tara stabila si de incredere, pentru a atrage fondurile europene, pentru a sustine dezvoltarea in anii urmatori si pentru a corecta nedreptatile. Pe componenta de deficit am lucrat pe trei directii: cresterea veniturilor, scaderea cheltuielilor si prioritizarea investitiilor, astfel incat sa fie esalonate. Nu era posibil, cu un deficit de aproape 10%, sa corectezi totul printr-o singura masura intr-un termen rezonabil; de aceea, toate aceste trei masuri au fost aplicate in diferite grade”, a explicat premierul Ilie Bolojan.
Primul pachet adoptat a vizat reducerea deficitului, dar si echilibrarea cheltuielilor statului. Insa, dupa cum a precizat premierul:
„Al doilea pachet, depus ieri in Parlament, reduce privilegiile din sectorul public – de la salarii la pensii sau beneficii foarte mari care nu erau sustinute de performanta si care depaseau ceea ce tara noastra poate sustine financiar. Tot prin acest pachet intarim forta statului de a colecta taxele si impozitele, exact de la cei care, ani de zile, le-au evitat. Restabilim egalitatea de tratament intre cetateni si firme, incepem sa facem ordine in sanatate, unde, desi s-au investit anual tot mai multi bani, acest lucru nu se simte nici in perceptia cetatenilor privind calitatea serviciilor, nici in conditiile oferite pacientilor.”
Administratia locala – „coloana vertebrala” a statului
Bolojan a atras atentia ca lipsa reformei in administratia locala pune presiune uriasa pe buget:
„Acest al doilea pachet, format din cinci proiecte, trebuia sa fie completat de al saselea, proiectul privind reforma administratiei publice locale. Pentru ca nu am reusit sa ajungem la o intelegere cu toate partidele din coalitie, acesta nu a mai fost depus. Totusi, pachetul ramane complementar celui de fiscalitate, pentru ca, fara adoptarea sa, nu ne valorificam potentialul administratiei publice locale, care este coloana vertebrala a administratiei romanesti, si nu reducem o componenta importanta de cheltuieli, pe care statul roman nu o va mai putea sustine in anii urmatori.”
Cheltuielile de personal, in crestere alarmanta
Premierul a explicat ca problema cheltuielilor cu personalul a devenit critica. In administratia locala exista peste 150.000 de angajati, iar in primele sase luni din 2025 costurile de personal au crescut cu 10% fata de aceeasi perioada din 2024.
„Controlul cheltuielilor de personal e o miza importanta, pentru ca daca nu controlam cheltuielile inutile riscam sa ne intoarcem anul viitor in situatia din acest an. Pe primele 6 luni ale acestui an, chiar fara cresteri de personal, prin diferite actualizari, cheltuielile de personal au crescut cu 10% fata de primele 6 luni ale anului trecut, desi ar fi trebuit sa scada cu 5%, potrivit proiectului de buget. Nu s-au desfiintat nici macat posturile vacante.
Ori reducem cheltuielile si putem functiona pe actuala schema administrativa, sau vom fi fortati sa facem o reorganizare administrativa si sa desfiintam localitati care nu isi pot sustine activitatea”, a mai spus premierul.
Ipotezele de lucru pentru reducerea posturilor
Premierul a vorbit si despre scenariile analizate pentru restructurarea administratiei:
- Reducerea efectiva de 5% ar presupune taierea a 30% din numarul maxim de posturi, vizand circa 1.000 de unitati administrative.
- Reducerea de 10% ar implica ajustari in jumatate dintre UAT-uri.
- O reducere de 15% ar presupune taieri de personal in 60% dintre unitati.
Bolojan a precizat ca in prezent exista 190.000 de posturi aprobate, dar doar 130.000 ocupate efectiv. „Nu pot sa fac acest lucru, am propus sa facem o analiza corecta a administratiei locale din Romania. Veti vedea pe fiecare judet si localitate cate posturi au fost aprobate, care sunt simularile de reduceri de personal si cine va trebui sa faca reduceri”, a explicat premierul.
Deciziile din coalitie si relatia cu presedintele
Seful Guvernului a aratat ca toate masurile adoptate au fost rezultatul unor negocieri:
„Toate deciziile adoptate pana acum de catre Guvern s-au facut pe baza unui dialog sau la nivel de premier si vicepremier. A fost o intelegere, nu sunt perfecte, nu multumesc pe toata lumea.”
Intrebat despre tensiunile din coalitie, Bolojan a afirmat: „Le-am transmis ca avem un acord, iar ca sa iti poti exercita functia, componenta de reduceri si solidaritatea guvernamentala sunt esentiale. Daca nu se respecta intelegerile, e greu sa-ti exerciti functia.”
Premierul a comentat si relatia cu presedintele Romaniei: „Partidele din coalitie trebuie sa fie si sunt partenerii presedintelui.”
Deficitul bugetar si discutiile despre TVA
In ceea ce priveste deficitul bugetar, premierul a spus:
„Nu cred ca putem incheia anul acesta cu un deficit care sa fie sub 8%. (…) Efectele (n. r. – masurilor fiscale) vor fi pe anul viitor.”
Intrebat daca se ia in calcul o crestere a TVA, Bolojan a raspuns: „Nu a exista o asemenea discutie. La HoReCa vom analiza in octombrie si vom decide daca ramane sau creste la cota standard. Despre alte cresteri nu s-a discutat. Trebuie sa insistam pe partea de reduceri de cheltuieli.”
Concluziile premierului Ilie Bolojan
In final, premierul a subliniat ca prioritatea Guvernului este mentinerea stabilitatii Romaniei: „Nu e vremea sa facem o vanatoare de vrajitoare, sa cautam vinovati pentru mostenirea dezastruoasa. Preocuparea e sa facem ce trebuie pentru Romania, efectele se vad pentru ca ne-am mentinut ratingul de tara.”
Bolojan a adaugat ca analiza Ministerului Dezvoltarii privind reducerea cu 25% a posturilor a fost una „eronata”: „Cand a aparut propunerea de reducere cu 25% a posturilor, lucrurile sunau bine. Dar eu sper ca a fost o analiza eronata. Cand vezi ca nu ai nici o reactie trebuie sa te intrebi de ce. Facand o analiza reala si cinstita am constatat ca propunerea Ministerului Dezvoltarii de reducere cu 25% a posturilor maxime era un fake, cu efecte nule.”