Elena Lasconi critica dur USR dupa retragerea sprijinului politic pentru alegerile prezidentiale: „Sunt niste pierzatori!”
Elena Lasconi, cunoscuta pentru implicarea sa politica si activitatea sa publica, a reactionat vehement dupa ce o parte din membrii USR au decis sa ii retraga sprijinul politic in vederea candidaturii sale pentru alegerile prezidentiale. Intr-o declaratie publica, Lasconi a acuzat pe cei care au luat aceasta decizie de a fi „pierzatori” si a subliniat ca acestia ar fi primit promisiuni legate de functii, in schimbul retragerii sustinerii pentru ea, in favoarea actualului primar al Capitalei, Nicusor Dan.
„Nu cred ca Nicusor Dan e atras cu promisiuni. Pe mine nu ma atrage. As vrea sa adresez aceasta intrebare: Cine a dat darul si cat a fost si nu ma refer la bani, ci la promisiunile astea desarte. Eu stiu sa lupt si sa construiesc cata vreme USR e la guvernare. Puteam, daca ajungeam presedinte, sa las un semn sa construim cu penelistii de dreapta un pol serios si puternic si sa reformam aceasta tara. Eu nu am discutat cu Nicusor Dan si nu are tupeul sa faca asta. El nu raspunde la telefon, ii lasa pe cei din jurul lui sa faca asta. Eu nu cred in candidatura lui. NU stiu de ce are nevoie de un partid in spatele lui daca e independent.”
Publicitate
Lasconi a continuat cu acuzatii grave la adresa unor membri USR, precum Ionut Mosteanu si Catalin Drula, pe care i-a suspectat ca ar fi implicati in jocuri de culise legate de primaria Capitalei si de interesele proprii, punand in pericol credibilitatea partidului si respectul fata de voturile cetatenilor.
„Il suspectez pe pierzatorul Ionut Mosteanu. A pierdut Primaria Pitesti si poate exista promisiuni de la Nicusor Dan pentru primaria Capitalei sau poate pe Drula. Asta da dovada de lipsa de respect fata de voturile oamenilor. Oamenii nu sunt niste saci de cartofi sa transferi voturile. Trebuia sa mai facem sondaje pana in ultima saptamana. Fac apel la colegii mei sa nu faca jocul lor fiindca fac jocurile sistemului. Si simtim cu totii efectele, pensionari, tineri.”
In final, Elena Lasconi a facut apel la sustinatorii sai, subliniind ca este in continuare activa si disponibila pentru a vorbi direct cu cetatenii. De asemenea, ea a subliniat dificultatile de a desfasura o campanie fara resurse financiare, apreciind fiecare forma de sustinere venita din partea publicului.
„Sunt in viata, sunt sanatoasa, fac apel sa ma chemati la televiziuni, o sa merg sa vorbesc cu oamenii. Nu am cum sa fac campanie cu zero lei, Georgescu nu a facut campanie cu zero lei, as aprecia fiecare distribuire pe care o fac romanii pentru mine”, a incheiat Lasconi.