Dezastru la Salina Praid. Digul subteran a cedat. Imaginile cu muncitorii din zona care plang au cutremurat o tara intreaga: „Discutam despre mii de oameni in pericol de…”

Publicitate

Tragedie la Salina Praid: un dig a cedat, peste 6 milioane de metri cubi de apa au inundat mina. Activitatile au fost suspendate

Un grav incident a avut loc in judetul Harghita, unde un dig din interiorul Salinei Praid a cedat sub presiunea apelor provenite din ploile abundente. Un sector intreg de exploatare miniera a fost pierdut, iar stocurile de sare si echipamentele au fost grav afectate. Apa a patruns inclusiv in zona turistica, spre revolta localnicilor. Situatia este una critica, iar autoritatile cauta solutii de urgenta.

Peste 6 milioane de metri cubi de apa s-au acumulat in subteran

In urma ploilor torentiale, paraul Corund s-a umflat, iar infiltratiile au ajuns in interiorul minei de sare. Activitatea atat din zona turistica, cat si cea de exploatare a fost complet suspendata.

Ministrul Mediului: „O adevarata tragedie”

Ministrul Apelor, Padurilor si Mediului, Mircea Fechet, a confirmat dezastrul intr-o interventie la Digi24:

„La Salina Praid s-a intamplat o adevarata tragedie si speranta mea este ca vom gasi solutii tehnice pentru a o putea salva. Acolo lucrurile sunt destul de complicate, insa raman optimist. Vom identifica nu doar resursele financiare, dar mai ales solutiile tehnice pentru a putea salva ceea ce se mai poate salva acolo”, a declarat acesta.

Intrebat cat din salina mai poate fi salvat, ministrul a precizat:

„Nu am astfel de estimare, sunt specialisti care evalueaza aceasta situatie, insa acolo discutam de o intreaga comunitate, dependenta aproape 100% de salina, fie ca ne referim la activitatea de exploatare a minei in sine, fie ca ne referim la turism sau la alte activitati conexe. Acolo trebuie sa salvam nu doar salina, ci vom salva astfel intreaga comunitate. Discutam despre mii de oameni in pericol de a nu mai putea pune o paine pe masa”, a subliniat Fechet.

Zona de productie Telegdy, complet compromisa

Zona de exploatare miniera Telegdy, unde functiona instalatia de preparare si combina miniera, nu mai poate fi recuperata. Stocurile de sare sunt compromise, iar echipamentele au fost iremediabil distruse.

Salrom: digul a cedat din cauza presiunii apei

Potrivit Societatii Nationale a Sarii SA, digul subteran din Salina Praid a cedat joi dimineata, in jurul orei 10:52. Apa s-a infiltrat prin dedesubt, pe fondul cresterii accentuate a debitului paraului Corund.

Prefectul Harghitei: „Pericolul persista, evaluam solutii”

Prefectul judetului Harghita, Petres Sándor, a precizat ca debitul paraului este in continuare prea mare pentru interventia utilajelor:

„Inca ar fi pericol sa intervenim cu utilaje acolo, maine (n. red. sambata), la ora 11.00, avem o intalnire la fata locului cu autoritatile implicate pentru a vedea ce putem face”, a declarat el.

Acesta a mai propus Comitetului National pentru Situatii de Urgenta demararea unor lucrari esentiale:

  • Investitie pentru punerea in siguranta a albiei pe o lungime de 1,7 kilometri;
  • Crearea unei acumulari nepermanente pentru reducerea debitului;
  • Executarea unui canal intr-o padurice adiacenta pentru devierea apei;
  • Inceperea evaluarilor in subteran imediat ce este posibil.

Apel catre turisti: „Sunt o mie de lucruri de vazut in zona”

Prefectul Harghitei a lansat un mesaj public in sprijinul comunitatii locale, dependenta economic de turism si exploatarea sarii:

„O componenta foarte importanta ar fi un sprijin pentru cei din zona prin a determina pe concetatenii nostri sa nu renunte la ideea de sejururi in acea zona. Sunt o mie de lucruri de vazut si de experimentat, chiar daca am pierdut mina din acest peisaj si ar fi un sprijin extraordinar si din punct de vedere economic daca ati putea sa ne ajutati in acest fel, dat fiind ca oamenii de aici traiesc din turism si exploatarea sarii”, a adaugat acesta.

Risc major: debitul paraului Corund a crescut de peste 100 de ori

In urma cu doua zile, prefectul avertiza ca debitul paraului Corund a crescut de peste 100 de ori comparativ cu valorile normale, motiv pentru care toate activitatile au fost sistate, din cauza riscului de pierderi de vieti omenesti.

In ceea ce priveste riscul de prabusire a minei de sare, expertii consultati de autoritati au transmis ca acesta nu exista, cel putin pe termen scurt si mediu.

Publicitate