In traditia crestina ortodoxa, anumite zile sunt incarcate de o putere aparte, iar moartea cuiva in preajma acestora capata o semnificatie deosebita. Una dintre sarbatorile mari ale verii este Schimbarea la Fata a Domnului, praznuita pe 6 august, cunoscuta in popor si drept Obrejenia. Pentru multi credinciosi, aceasta zi marcheaza trecerea spre toamna si, mai ales, un moment in care cerurile se deschid si lumina lui Hristos se revarsa asupra lumii.
Dar ce inseamna, din punct de vedere religios si popular, daca cineva moare chiar in ajunul Schimbarii la Fata? Raspunsul vine atat din invataturile Bisericii, cat si din credintele mostenite de la batranii satelor romanesti.
Moartea in ajunul sarbatorilor mari, semn de binecuvantare
Conform traditiei ortodoxe, sufletele celor care trec in nefiinta in preajma marilor praznice sunt considerate binecuvantate. Moartea in ajunul Schimbarii la Fata este interpretata ca un semn al luminii divine, pentru ca sarbatoarea insasi este legata de momentul in care Mantuitorul Iisus Hristos si-a aratat slava pe Muntele Tabor, iar chipul sau a stralucit ca soarele.
In popor se spune ca sufletul celui care pleaca in aceasta perioada nu rataceste pe caile intunecate, ci este insotit de cantarile si rugaciunile sarbatorii, fiind primit mai usor in Imparatia Cerurilor.
Ajunul, zi de post si curatire spirituala
Ajunul sarbatorilor mari are, in traditia ortodoxa, o insemnatate aparte. Este zi de post si de rugaciune, menita sa pregateasca sufletul si trupul pentru intalnirea cu lumina praznicului. Astfel, plecarea din aceasta lume in ajunul unei astfel de sarbatori este considerata, mai ales in credinta populara, ca o chemare speciala.
Preotii spun ca acest tip de plecare poate fi privit ca un semn al curatirii sufletului, un moment in care credinciosul este primit in bratele Domnului pregatit de sarbatoare, asemenea unui pelerin care si-a incheiat calatoria exact inainte de a trece pragul unei biserici luminate de praznic.
Credinte populare si superstitii despre moartea in ajunul sarbatorilor
Moartea in ajunul unei sarbatori mari a generat, de-a lungul secolelor, numeroase credinte populare. Batranii satelor spuneau ca:
- Cel care moare in ajunul unei sarbatori de lumina este chemat de Dumnezeu si i se deschide mai usor poarta cerului.
- Sufletele celor plecati inaintea praznicelor sunt insotite de ingeri si nu ratacesc intre lumi.
- Familia celui decedat primeste o protectie divina pentru ca moartea a venit intr-un moment sfant.
- Se obisnuia ca in casele unde se petrecea un astfel de deces sa se aprinda o lumanare mare in noaptea dinspre sarbatoare, considerata calauza spre lumina.
Astfel de credinte au menirea de a mangaia familia si de a le aminti oamenilor ca moartea nu este un sfarsit, ci o trecere spre lumina vesnica.
Semnificatia religioasa: sufletul chemat la lumina Taborului
Schimbarea la Fata a Domnului este sarbatoarea luminii si a transformarii spirituale. Momentul de pe Muntele Tabor, cand Iisus s-a aratat ucenicilor in slava, cu fata stralucind si hainele albe ca zapada, simbolizeaza deschiderea cerurilor si apropierea de Dumnezeu.
Moartea in ajunul acestei sarbatori este interpretata, in plan spiritual, ca un semn ca sufletul este chemat la propria „schimbare la fata”, trecand din lumea trecatoare la lumina vesnica. Pentru credinciosi, aceasta plecare este mai degraba un pas spre bucurie cereasca decat un motiv de teama.
Concluzie
Moartea in ajunul Schimbarii la Fata este inconjurata de lumina, rugaciune si speranta. In traditia ortodoxa si in credinta populara romaneasca, aceasta nu este o intamplare, ci un semn al binecuvantarii divine. Sufletul celui plecat este considerat ca se indreapta direct spre lumina lui Hristos, iar familia sa poate gasi alinare in acest simbolism sacru.
Alte Stiri
