Amenzi mai mari si toleranta zero pentru neplata. Cand intra in vigoare noile reguli

Publicitate

Amenzile rutiere cresc de la 1 iulie 2026. Ce valoare va avea punctul de amenda si ce risca soferii care nu platesc

Amenzile rutiere aplicate pentru nerespectarea regulilor de circulatie vor creste incepand cu data de 1 iulie 2026, ca urmare a majorarii salariului minim pe economie. Noua valoare stabilita de autoritati va influenta direct cuantumul sanctiunilor, intrucat punctul de amenda este calculat in functie de acest indicator economic.

Valoarea punctului de amenda dupa 1 iulie 2026

Conform legislatiei in vigoare, punctul-amenda reprezinta 5% din salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata. In contextul majorarii salariului minim la 4.325 lei, un punct de amenda va ajunge la valoarea de 216,25 lei.

Astfel, soferii trebuie sa fie constienti ca orice abatere de la regulile de circulatie va fi sanctionata mai dur, iar impactul financiar al amenzilor va fi semnificativ mai mare decat in prezent.

Cum se calculeaza amenzile rutiere

Amenzile contraventionale sunt stabilite in functie de numarul punctelor-amenda aplicate de catre agentul constatator. Sistemul este organizat pe clase de sanctiuni, fiecare corespunzand unui anumit numar de puncte, in functie de gravitatea faptei si de pericolul social pe care aceasta il reprezinta.

Art. 98 alin (3) din Codul Rutier stabileste contraventiile pe clase de sancţiuni carora le corespunde un numar de puncte-amenda, in funcţie de gravitatea faptelor şi de pericolul social pe care acestea il prezinta.

Clasele de sanctiuni prevazute de Codul Rutier

  • Clasa I – 2 sau 3 puncte-amenda
  • Clasa a II-a – 4 sau 5 puncte-amenda
  • Clasa a III-a – de la 6 la 8 puncte-amenda
  • Clasa a IV-a – de la 9 la 20 puncte-amenda
  • Clasa a V-a – de la 21 la 100 puncte-amenda

Contraventiile incadrate in clasa a V-a se aplica exclusiv persoanelor juridice.

Publicitate

Suspendarea permisului pentru neplata amenzilor

O schimbare majora care va intra in vigoare incepand cu luna august 2026 vizeaza soferii care nu isi achita amenzile in termenul legal. Potrivit noilor reglementari, acestia risca suspendarea dreptului de a conduce pana la achitarea integrala a datoriilor.

Soferii care nu isi achita amenzile contraventionale/rutiere in termen de 90 de zile de la scadenta risca suspendarea permisului auto pana la plata datoriei.

Masura este prevazuta in OUG 7/2026, care stabileste ca persoanele sanctionate nu vor mai avea dreptul de a conduce autovehicule, tractoare agricole sau forestiere si tramvaie pe drumurile publice daca nu isi platesc amenzile in termen de 90 de zile de la comunicarea procesului-verbal.

Cum se calculeaza perioada de suspendare

Durata suspendarii permisului va fi direct proportionala cu valoarea amenzilor neplatite. Concret, pentru fiecare 50 de lei neachitati se va aplica o zi de suspendare a dreptului de a conduce.

Fractiunile de zi nu vor fi luate in calcul, ceea ce inseamna ca perioada de suspendare va fi stabilita doar in zile intregi.

Perioada efectiva de suspendare incepe la ora 0:00 a celei de-a treia zi lucratoare dupa expirarea termenului de 90 de zile si se incheie la ora 24:00 a ultimei zile de suspendare.

Cand intra in vigoare noile masuri

Noile reguli privind suspendarea permisului pentru neplata amenzilor vor intra in vigoare incepand cu luna august 2026. Autoritatile atrag atentia ca respectarea termenelor de plata devine esentiala pentru evitarea sanctiunilor suplimentare.

In acest context, soferii sunt sfatuiti sa fie mult mai atenti atat la respectarea regulilor de circulatie, cat si la achitarea la timp a amenzilor, pentru a evita consecintele severe asupra dreptului de a conduce.

Publicitate