Vouchere sociale – a treia transa. Cand intra banii

Publicitate

Vouchere sociale. Marcel Bolos, Ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene, a anuntat ca plata pentru transa a treia a voucherelor sociale, in valoare nominala de 250 de lei, se va face in ultima saptamana din luna octombrie.

Reprezentantul Guvernului a spus ca vor fi rezolvate situatiile privind intarzierile din transa a doua, iar banii vor fi primiti retroactiv.

,,Pot sa existe astfel de situatii in care fie nu a fost trecut pe borderoul de predare-primire intre posta si Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene, fie nu figureaza pe lista de beneficiari, fie a depasit limita de venit pe care o are beneficiarul si mai realizeaza un venit care este inregistrat la ANAF. Avem situatiile acestea care tot timpul sunt puse in discutie, in spatiul public, in telefoanele pe care le primim la minister. Eu cred ca caz cu caz se pot rezolva. Pot sa-i asigur pe toti ca, daca cineva nu a fost cuprins pe lista de beneficiari sau s-a intamplat aceasta inadvertenta cu Posta Romana, pot sa ii asigur ca, daca au dreptul la aceste vouchere sociale, vor primi retroactiv banii.

Intarzierile nu pot sa existe decat cauzate de aceste lucruri. Intalnirile noastre cu Posta Romana, cu emitentii de carduri le avem aproape saptamanal, nu cunosc aceste detalii. Urmatoarea transa are loc, plata, in ultima saptamana din luna octombrie, avem banii necesari, nu exista probleme si vom alimenta cardurile pentru transa a treia”, a declarat Marcel Bolos la Parlament, unde a fost audiat de Comisia pentru afaceri europene a Camerei Deputatilor, informeaza Agerpres.

Publicitate

Cine beneficiaza de voucherele sociale

Potrivit datelor transmise in repetate randuri de MIPE, categoriile eligibile sunt urmatoarele:

– Pensionarii din sistemul public de pensii, pensionarii aflati in evidenta caselor de pensii sectoriale si beneficiarii de drepturi prevazute de legi cu caracter special, platite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale caror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;

– Persoanele incadrate in grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale caror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;

– Familiile cu cel putin 2 copii in intretinere, ale caror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;

– Familiile monoparentale ale caror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;

– Familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social in conditiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificarile si completarile ulterioare;

– Persoanele fara adapost, asa cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale in vigoare.

Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene anunta ca a efectuat la 26 august platile aferente transei a doua din ajutorul de 1.000 de lei oferit prin programul „Sprijin pentru Romania”, pentru un numar de 2,4 milioane de beneficiari care au intrat in posesia cardurilor.

In cadrul programului sunt patru transe a cate 250 de lei, oferite o data la doua luni, pana la finalul lui 2022.

Publicitate

Author: Camelia

Drimboi Camelia este redactor sef al siteului noutati.info Editor cu mare experienta in alegerea celor mai bune stiri pentru cititori. Pasionata de astrologie, horoscop, bucatarie, retete culinare, showbiz, vedete, sanatate, evenimente politice recente, are o vasta experienta redactionala, lucrand pentru proiecte majore in Romania ( andreilaslau.ro; sanatateinbucate.com, bucatarianoastra.online samd ). Specializată în continut video, a fost social media manager pe cele mai mari pagini de Facebook din Romania, generand continut valoros cu engagement masiv si milioane de vizualizari. A lucrat pe teme de alimentație, sănătate, știrile zilei, politică, naturiste.