— Cei 18.000 de lei nu erau pentru nunta noastra. Mama ii stransese pentru centrala din apartament si pentru niste reparatii pe care le amana de aproape doi ani.
Vlad s-a uitat la mine.
— Ce centrala?
N-am raspuns.
Andreea a continuat:
— Cea care se opreste cand ii e lumea mai draga. Cea pe care i-am spus de zece ori s-o schimbe.
— Eu n-am stiut.
— Normal ca n-ai stiut. Pentru ca mama nu se plange.
Am prins-o de brat.
— Andreea, gata. Nu acum.
S-a intors spre mine.
— Ba acum, mama. Daca nu acum, cand?
Mama lui Vlad a oftat.
— Cred ca exageram cu totii. Nimeni nu i-a cerut doamnei Elena sa renunte la banii pentru centrala.
M-am uitat la ea.
— Aveti dreptate. Nu mi-a cerut nimeni.
Si chiar asa era.
Nu voiam sa mint.
Banii ii dadusem de bunavoie.
Era nunta copilului meu.
Dar niciodata nu-mi trecuse prin cap ca suma pe care eu o considerasem enorma avea sa devina motivul pentru care urma sa fiu asezata in fundul salii.
Andreea s-a intors spre Vlad.
— Si cei 3.000 de lei de saptamana trecuta?
— Ce-i cu ei?
— Tot mama ti i-a dat.
— Noua ni i-a dat.
— Nu. Tie ti i-a dat. Eu nici nu stiam.
Vlad a tacut.
M-am uitat la fata mea.
— Nu stiai?
— Nu.
Atunci am inceput sa inteleg ca lucrurile erau mai urate decat crezusem.
Andreea nu stia nici cat contribuisem la nunta
— Cat credeai ca am dat? am intrebat-o.
— Zece mii.
— Cine ti-a spus?
S-a uitat la Vlad.
Nu mai era nevoie sa raspunda.
— De ce i-ai spus ca am dat zece mii?
Vlad si-a trecut mana prin par.
— Pentru ca nu stau sa-i raportez fiecare suma.
— Este nunta voastra, am spus. Nu trebuia sa-i raportezi. Trebuia doar sa nu minti.
— N-am mintit.
— Ba da, Vlad, a spus Andreea.
Mama lui a intervenit din nou.
— Haideti sa nu facem o tragedie din niste bani. Noi am platit de cateva ori mai mult si nu am facut socoteli.
Andreea s-a intors spre ea.
— Tocmai asta faceti de o jumatate de ora.
Cuscra-mea a incremenit.
— Poftim?
— Socotiti cine a dat mai mult si cine merita sa stea mai aproape de noi.
— Eu nu am spus asa ceva.
— Atunci de ce mama este la masa 14?
N-a raspuns.
Andreea s-a uitat la Vlad.
— Cine a hotarat?
— Andreea…
— Cine?
Vlad a oftat.
— Mama a spus ca ar fi mai potrivit.
Am vazut cum Andreea a inchis ochii pentru o secunda.
— Iar tu ai fost de acord.
— Nu voiam scandal inainte de nunta.
Am ras amar.
— Si ca sa nu fie scandal cu mama ta, m-ai mutat pe mine in spatele salii.
Vlad s-a uitat la podea.
Nu mi-a raspuns.
Apoi am aflat cine ocupa locul meu
Andreea a intrebat:
— Si femeia care sta pe locul mamei cine este?
Vlad n-a spus nimic.
Mama lui a raspuns:
— Doamna Manolescu.
— Cine este doamna Manolescu?
— Sotia domnului Manolescu.
— Si domnul Manolescu cine este?
Vlad a raspuns incet:
— Un client important al firmei.
Andreea s-a uitat la el de parca abia atunci il vedea.
— Ai scos-o pe mama de la masa noastra ca sa pui sotia unui client?
— Nu am scos pe nimeni!
— Era locul ei.
— Sunt doar niste mese, Andreea!
— Exact. Sunt doar niste mese. Atunci de ce a fost atat de important sa nu stea mama mea acolo?
Vlad nu mai avea raspuns.
Mama lui insa avea.
— Pentru ca exista si niste obligatii sociale. Cand o sa aveti mai multa experienta, o sa intelegeti.
Andreea a privit-o.
— Si mama ce este? O obligatie sociala mai putin importanta?
— N-am spus asta.
— Ati facut-o.
In hol se facuse liniste.
Din sala se auzea muzica.
Oamenii dansau.
Iar noi patru stateam acolo discutand despre cat costa dreptul unei mame de a sta langa copilul ei la nunta.
Eu voiam sa ma intorc la masa 14
— Ajunge, am spus.
Andreea s-a intors spre mine.
— Mama…
— Este nunta ta. Nu vreau sa-ti amintesti toata viata ca ai stat pe hol certandu-te din cauza mea.
— Nu este din cauza ta.
— Stiu. Dar acum intram inauntru, zambim si terminam ziua asta frumos.
Am facut un pas spre sala.
Andreea m-a prins de mana.
— Unde mergi?
— La masa mea.
— Nu.
— Andreea…
— Tu nu te mai intorci la masa 14.
A deschis usa salii.
Vlad a prins-o de brat.
— Ce vrei sa faci?
— Sa-mi asez mama unde trebuia sa stea de la inceput.
— Nu face spectacol.
Fata mea s-a oprit.
— Spectacolul l-ati facut voi cand ati hotarat ca banii stabilesc cine imi este familie.
A intrat in sala.
Eu dupa ea.
Vlad si parintii lui au venit in urma noastra.
Nu s-a dus la microfon.
Nu a oprit muzica.
N-a facut niciun scandal.
S-a dus pur si simplu la masa principala.
S-a aplecat catre doamna Manolescu si i-a spus ceva.
Femeia s-a uitat imediat spre mine.
Apoi s-a ridicat.
— Doamna Elena, va rog.
Mi-a aratat scaunul.
— Eu nici macar nu stiam ca acesta era locul dumneavoastra.
M-am simtit prost.
— Nu trebuie sa va ridicati.
— Ba da.
A zambit.
— Daca as afla ca la nunta baiatului meu cineva m-a trimis in fundul salii ca sa-mi dea locul altcuiva, probabil as pleca acasa.
Cateva persoane de la masa au auzit.
Vlad s-a facut rosu.
Eu voiam sa intru in pamant.
Andreea a tras scaunul.
— Mama, stai jos.
M-am asezat.
Dar fata mea nu terminase
A mutat inca un scaun.
Apoi s-a uitat la Vlad.
— Vii?
— Normal ca vin.
— Bine.
Mama lui Vlad a facut un pas spre masa.
Andreea s-a uitat la ea.
— Stati. Nu trebuie sa plece nimeni.
A cerut ospatarului inca doua scaune.
— Aici stau parintii nostri. Toti.
Cuscra-mea n-a mai spus nimic.
Pentru cateva minute a fost o liniste atat de apasatoare, incat as fi preferat sa fiu din nou la masa 14.
Apoi s-a intamplat ceva care a rupt tensiunea.
Tatal lui Vlad a ridicat paharul.
— Eu cred ca am inceput prost seara asta.
Sotia lui s-a uitat urat la el.
El a continuat:
— Si mai cred ca banii mei n-au cumparat scaunul de langa baiatul meu.
S-a uitat la mine.
— Imi pare rau, Elena.
N-am stiut ce sa spun.
Am dat doar din cap.
Credeam ca povestea se terminase acolo
Nu se terminase.
Dupa vreo doua ore, Vlad m-a gasit singura pe terasa restaurantului.
Iesisem putin la aer.
S-a apropiat.
— Pot sa vorbesc cu dumneavoastra?
— Spune.
A ramas langa balustrada.
— Am fost un prost.
N-am raspuns.
— Mama a venit cu ideea meselor. Mi-a spus ca Manolescu poate aduce un contract mare firmei si ca ar fi bine sa stea langa noi.
— Si locul liber era al meu.
— Da.
— Nu era liber, Vlad.
A coborat capul.
— Stiu.
— Acum stii.
A tacut.
Apoi a spus:
— N-ar fi trebuit sa va spun chestia cu banii.
— Nu.
— Si nici sa-i spun Andreei alta suma.
— Nu.
— Imi pare rau.
L-am privit.
— Vlad, eu nu vreau banii inapoi.
— Stiu.
— Si nici nu vreau sa stau langa voi pentru ca am dat 18.000 de lei.
S-a uitat la mine.
— Vreau sa stau langa fata mea pentru ca sunt mama ei. Daca dadeam 18 lei, tot mama ei eram.
A dat din cap.
— Aveti dreptate.
— Si inca ceva.
— Da?
— Sa nu mai hotarasti niciodata in locul Andreei ce adevar poate sau nu poate sa suporte. Astazi ai mintit-o ca sa eviti un scandal. Ai facut unul de zece ori mai mare.
— Stiu.
— Bine.
M-am intors spre usa.
— Doamna Elena?
— Da?
— Centrala cat costa?
Am inceput sa rad.
— Sa nu te puna pacatul.
Pentru prima data in ziua aceea a ras si el.
A doua zi dimineata, Andreea a venit la mine
Nici nu ma schimbasem bine din hainele de casa cand a sunat soneria.
Era fata mea.
Tinea in mana un plic.
— Ce-i asta?
— Deschide.
— Daca sunt bani, pleci cu ei.
— Mama, deschide.
Inauntru erau cei 18.000 de lei.
M-am uitat la ea.
— Esti nebuna?
— Nu.
— De unde ii ai?
— Din banii primiti la nunta.
Am impins plicul spre ea.
— Nu.
— Ba da.
— Eu vi i-am dat.
— Si noi ti-i dam inapoi.
— Nu vreau.
Andreea si-a pus mainile in sold.
— Mama, daca ma pui sa ma cert cu tine a doua zi dupa nunta, sa stii ca pot.
Am ras.
— Esti exact ca taica-tu.
— Stiu.
A pus plicul pe masa.
— Vlad a insistat.
Am ridicat sprancenele.
— Vlad?
— Da. Si a mai spus ceva.
— Ce?
— Ca daca nu schimbi centrala pana vine frigul, vine el si o smulge din perete.
— Sa incerce.
Amandoua am inceput sa radem.
Dar eu n-am uitat masa 14
Nu pentru ca am stat o jumatate de ora in spatele salii.
Un scaun este doar un scaun.
Am tinut minte ce se intamplase pentru ca, pentru cateva minute, cineva pusese un pret pe locul meu in viata propriului copil.
18.000 de lei nu fusesera suficienti.
Daca as fi dat 50.000, poate as fi meritat masa din fata.
Daca nu as fi dat nimic, probabil ar fi trebuit sa fiu recunoscatoare ca fusesem invitata.
Dar familia nu functioneaza asa.
O mama nu devine mai mult sau mai putin mama in functie de suma pe care o poate pune intr-un plic.
Iar fata mea a inteles asta inaintea tuturor.
In fotografia noastra preferata de la nunta nu se vede restaurantul, nu se vad mesele si nici decoratiunile pentru care se cheltuisera atatia bani.
Suntem doar eu si Andreea.
Eu ii aranjez voalul.
Iar ea rade.
Pe spatele fotografiei mi-a scris mai tarziu:
„Locul tau a fost intotdeauna langa mine.”
Fotografia aceea sta si astazi pe noptiera mea.
Nu pentru ca vreau sa-mi amintesc scandalul de la nunta.
Ci pentru ca vreau sa-mi amintesc ce a facut fata mea cand a aflat.
Nota editoriala: Aceasta este o poveste fictionala, creata in scop narativ cu sprijinul inteligentei artificiale. Personajele, dialogurile si intamplarile prezentate sunt imaginare.
Alte Stiri
