Am ramas cu contractul in mana minute intregi, fara sa fiu in stare sa ma misc.
Femeia pe numele careia Sorin cumparase apartamentul era Alina, cea mai buna prietena a mea.
Da, Ioana. Alina.
Femeia care venea la noi in casa. Femeia cu care imi beam cafeaua. Femeia careia ii povesteam cand ma certam cu Sorin si care imi spunea de fiecare data:
— Lasa, draga, toti barbatii sunt la fel. Sorin tine la tine, o sa vezi.
In momentul acela mi-am amintit toate serile in care fusese la noi. Toate glumele dintre ei. Toate momentele in care ramaneau singuri in bucatarie si eu nu vedeam nimic ciudat.
Mi s-a facut rau.
Dar n-am trezit pe nimeni.
Am fotografiat fiecare pagina a contractului, am pus actele exact in locul in care le gasisem si m-am dus in dormitor.
Sorin dormea linistit.
M-am uitat la omul cu care imi petrecusem atatia ani si mi-am dat seama ca, pentru prima data, aveam impresia ca dorm langa un strain.
A doua zi am sunat-o pe Alina
Dimineata m-am purtat normal.
I-am facut cafeaua lui Sorin, l-am intrebat daca vine la cina si chiar l-am sarutat pe obraz cand a plecat.
Dupa ce s-a inchis usa, am inceput sa tremur.
Primul meu impuls a fost sa-l sun si sa-i spun ca stiu tot.
Apoi m-am razgandit.
Am sunat-o pe Alina.
Mi-a raspuns vesela:
— Ce faci? Tocmai ma gandeam la tine!
Mi s-a strans stomacul.
— Vino la mine la o cafea, i-am spus. Am nevoie sa vorbesc cu tine.
N-a ezitat nicio secunda.
Dupa aproximativ o ora, a sunat la usa.
A intrat exact ca de fiecare data. Si-a lasat geanta pe scaun, m-a imbratisat si m-a intrebat ce s-a intamplat.
Am pus cafeaua pe masa.
Apoi am deschis telefonul si i-am aratat fotografia contractului.
N-a spus nimic.
Doar s-a uitat la mine.
Si atunci am stiut ca nu exista nicio explicatie nevinovata.
— De cand? am intrebat.
Alina si-a coborat privirea.
— Te rog sa ma lasi sa-ti explic.
— De cand?
A inceput sa planga.
— Aproape doi ani.
Parca cineva imi scosese aerul din camera.
Tradarea nu incepuse cu apartamentul
Doi ani.
In mintea mea au inceput sa se deruleze aniversari, sarbatori, zile de nastere, concedii.
In tot timpul acela, ea fusese langa mine.
Uneori chiar impreuna cu Sorin.
— Si apartamentul?
Alina si-a sters lacrimile.
— L-a cumparat pentru noi.
Am ras. Nu pentru ca era ceva amuzant. Cred ca organismul meu nu mai stia cum sa reactioneze.
— Pentru voi?
— Mi-a spus ca o sa vorbeasca cu tine. Ca intre voi lucrurile nu mai merg de mult.
Atunci am inteles ceva si mai dureros.
Sorin traia doua povesti diferite.
Mie imi spunea ca este obosit, ca are probleme la serviciu si ca trebuie sa strangem bani.
Ei ii spunea ca mariajul nostru este terminat si ca urmeaza sa plece.
Dar exista o intrebare la care Alina nu voia sa-mi raspunda.
De unde provenisera banii pentru apartament?
Sorin nu avea economii atat de mari. Cel putin nu din cate stiam eu.
Am intrebat-o direct.
— Alina, cu ce bani l-a cumparat?
A tacut.
Atunci mi-am dat seama ca mai exista ceva.
Am verificat conturile
Dupa ce Alina a plecat, am scos toate documentele financiare pe care le aveam.
Cu cateva luni inainte, Sorin ma convinsese sa mutam o parte importanta din economiile noastre intr-un alt cont.
Imi spusese ca gasise o varianta mai avantajoasa si ca banii vor ramane acolo pentru batranete.
Nu verificasem.
Aveam incredere in el.
In dupa-amiaza aceea am descoperit ca din economiile stranse impreuna lipsea o suma considerabila.
Am inceput sa compar datele.
Transferurile fusesera facute cu putin timp inainte de cumpararea apartamentului.
Atunci durerea s-a transformat in furie.
Nu era vorba numai despre o aventura.
Omul cu care imi construisem viata folosise inclusiv bani stransi de noi pentru a-si pregati o alta viata.
Seara, Sorin s-a intors acasa
Pe la sapte, am auzit cheia in usa.
A intrat si m-a intrebat ce avem de mancare.
Exact ca intr-o zi obisnuita.
Contractul era pe masa.
De data aceasta nu mai era ascuns in sertar.
Sorin l-a vazut si s-a oprit.
N-am ridicat vocea.
— Stai jos.
A incercat sa spuna ceva.
— Nu. Acum vorbesti numai cand te intreb eu.
S-a asezat.
— De cand esti cu Alina?
A inchis ochii.
— Ai vorbit cu ea?
In momentul acela am avut confirmarea definitiva.
— Da.
A urmat o tacere lunga.
Apoi a inceput povestea pe care probabil si-o pregatise de mult.
Ca noi ne indepartaseram. Ca nu intentionase sa se intample. Ca Alina il intelegea. Ca voia sa-mi spuna.
L-am lasat sa termine.
Apoi l-am intrebat un singur lucru:
— Banii pentru apartament sunt din economiile noastre?
N-a raspuns.
Si tacerea lui a fost suficienta.
Nu i-am cerut sa aleaga
Cred ca Sorin se astepta sa plang, sa-l implor sau sa-i cer sa renunte la ea.
N-am facut nimic din toate astea.
I-am spus sa-si ia cateva lucruri si sa plece in seara aceea.
— Unde sa ma duc?
M-am uitat la el si, pentru prima data in ziua aceea, am zambit.
— Ai cumparat un apartament. Presupun ca ai unde.
N-a mai spus nimic.
A doua zi am inceput sa pun in ordine toate documentele si sa caut ajutor de specialitate pentru a intelege exact situatia bunurilor si a banilor nostri.
N-am luat nicio decizie importanta la nervi si n-am semnat nimic.
Au trecut cateva saptamani de atunci.
Alina m-a sunat de multe ori. N-am raspuns.
Sorin continua sa-mi spuna ca regreta si ca ar vrea sa reparam lucrurile.
Dar exista lucruri pe care nu stiu daca le mai poti repara.
Nu ma doare numai faptul ca m-a inselat.
Ma doare ca, in timp ce eu credeam ca ne pregatim impreuna batranetea, el isi pregatea in secret o alta viata.
Si ma doare ca femeia careia i-as fi povestit prima ce mi s-a intamplat era chiar femeia cu care ma tradase.
Poate tocmai de aceea iti scriu tie, Ioana.
Pentru ca uneori nu pierzi doar omul de langa tine.
Pierzi, intr-o singura zi, doua persoane despre care erai convinsa ca nu te vor trada niciodata.
Aceasta este o poveste fictionala, creata in scop narativ.
Alte Stiri
