Cristela Georgescu, acuzata de o interventie estetica nereusita. „Efectul Spock” si reactiile specialistilor si internautilor
Cristela Georgescu, sotia fostului candidat la alegerile prezidentiale din 2024, Calin Georgescu, se afla din nou in centrul atentiei publice. De aceasta data, nu pentru un motiv politic sau legat de activismul sau social, ci pentru o schimbare vizibila de look care a starnit numeroase comentarii. Imaginile recente cu aceasta au generat controverse si critici dupa ce chipul sau a parut modificat de o presupusa procedura estetica cu botox. Specialistii sustin ca rezultatul ar fi unul nereusit, manifestandu-se printr-un fenomen cunoscut drept „efectul Spock”.
Ce este „efectul Spock” si cum apare dupa botox
Potrivit medicilor esteticieni, asa-numitul „efect Spock” este o consecinta estetica nedorita, ce apare in urma injectarii cu toxina botulinica atunci cand procedura nu este executata corect sau dozajul nu este calibrat pe particularitatile fiecarui pacient. Acest fenomen se traduce prin arcuirea excesiva a colturilor externe ale sprancenelor, oferind fetei o expresie constant surprinsa, artificiala sau chiar usor bizara.
Denumirea provine din cultura pop, de la celebrul personaj Spock din universul Star Trek, recunoscut pentru sprancenele sale ascutite si inclinate spre exterior. In limbaj medical, efectul apare atunci cand muschiul frontalis, cel care ridica sprancenele, este paralizat central de botox, dar zonele laterale raman active. Dezechilibrul muscular face ca partea laterala a sprancenei sa se ridice exagerat, in timp ce restul ramane fix sau chiar cade usor.
Specialistii despre interventia Cristelei Georgescu
Schimbarile de la nivelul fetei Cristelei Georgescu au fost observate si de medici esteticieni. Printre acestia se numara si Victor Schwartz, care a analizat atent imaginile recente si a explicat ca rezultatul ar fi departe de ceea ce ar trebui sa ofere o procedura de botox corect efectuata.
„Primul lucru care imi sare in ochi este un botox total nereusit. Adica, cine l-a facut habar nu avea ce face. Colturile laterale se ridica foarte mult in sus. Efectul mefisto. Problema este ca fruntea au paralizat-o complet.
Un muschi levator, frontalisul, daca il paralizezi, va face ca spranceana, care este formata din corugator si procerus, sa traga in jos. Mai exact, spranceana se duce in jos, fruntea ramane in sus”, a explicat medicul estetician, Victor Schwartz, pentru FANATIK.
Riscurile unui botox aplicat incorect
Victor Schwartz a atras atentia si asupra altor posibile efecte nedorite ale unei interventii realizate neprofesionist. El a subliniat ca botoxul, daca nu este administrat proportional, poate duce la un aspect facial dezechilibrat, cu sprancene ridicate anormal sau cu pleoape lasate.
„Atunci automat se lasa si ploapele in fata. Iar in lateral, acolo unde trebuiau sa puna botox ca sa nu se ridice spranceana aia atat de mult nu au pus. E total gresita procedura. Ca sa nu fim rautaciosi o sa spunem ca botoxul intr-o zona a prins mai bine si in alta mai putin”, a mai mentionat cunoscutul specialist.
Reactiile internautilor la transformarea Cristelei Georgescu
Dupa ce imaginile au ajuns in mediul online, comentariile nu au intarziat sa apara. Multi utilizatori de pe retelele sociale au ironizat schimbarea de look a sotiei lui Calin Georgescu, amintind de promovarea constanta a unui stil de viata natural si sanatos, in contrast cu utilizarea botoxului.
„Botoxul tot nu i-a scos prostia… Cristela Georgescu, regina nutritiei si a sfaturilor de viata sanatoasa, a aparut la Brosteni cu sprancenele ridicate de parca tocmai a descoperit secretul nemuririi intr-un smoothie de kale! Sau poate ca a vrut sa-si diversifice emotiile faciale. Acele sprancene n-au urcat atat de sus doar de la entuziasmul pentru spirulina. Aici miroase a o vizita la un ”specialist” in botox sau lifting… sau amandoua.
Sa ne intelegem, eu nu am nimic impotriva botoxului, liftingului, etc. daca nu se exagereaza, daca le faci la un specialist bun si daca nu pretinzi ca duci o viata totalmente naturala. Cristela cu sprancenele asa de ridicate, cu siguranta de la botoxul facut, a aflat si ea ca exista si altceva in afara de quinoa si vrea sa evadeze. Foarte bine. Dar macar fa-l in asa fel incat sa nu obtii niste sprancene ca doua semne de intrebare care au uitat raspunsul. Sau poate Cristela a vrut ca energia ei pozitiva sa urce… la nivel facial!
Nu stiu ce a urmarit dansa, dar sprancenele ei arata de parca au fost surprinse de un trasnet si au decis sa se mute pe vecie in frunte. Acum este permanent surprinsa ca lumea mai mananca si altceva in afara de seminte de chia.
Cristela, mandria neamului nostru, daca vrei botox, mergi la un specialist adevarat, nu la un salon de infrumusetare gasit pe un site de reduceri, unde botoxul era la pachet cu o manichiura si o cafea la filtru. Trei in unu, ca la sampon. Altfel, risti sa arati ca o pictura abstracta pe care nici macar artistul n-o intelege. Iar fata ta va spune o poveste, dar nu una pe care vrei s-o auzi la fiecare oglindire!”, este doar una dintre reactiile virale de pe retelele sociale.
Un caz care ridica intrebari despre siguranta esteticii
Povestea Cristelei Georgescu nu este doar un episod de cancan, ci scoate in evidenta si riscurile reale ale procedurilor estetice realizate in graba sau la persoane fara experienta medicala. Desi botoxul este una dintre cele mai utilizate metode de intinerire faciala, rezultatele sale depind direct de pregatirea specialistului, de doza folosita si de respectarea regulilor anatomice. In caz contrar, rezultatul poate fi exact opusul celui dorit, asa cum sugereaza imaginile devenite virale in cazul Cristelei Georgescu.