Când mi-a spus Radu, fiul meu, că vine la mine să îmi cunosc viitoarea noră, nu am putut dormi toată noaptea. M-am zvârcolit ca un pește pe uscat. Doamne, oare o să-i placă fetei la mine? Oare o să mănânce mâncarea făcută de mâinile mele? Frământările erau ca un stol de păsări în mintea mea.
Nici nu am așteptat să se lumineze și am început pregătirile. Le fac sărmăluțe în foi de varză și viță, ciorbă de curcan și doi cozonaci cu multă nucă și stafide.
Telefonul care a pus totul în mișcare
Era joi seară când Radu m-a sunat.
— Mamă, sâmbătă vin cu Ioana să te cunoască. Vrei?
Mi-a stat inima. În sfârșit! După doi ani de relație, urma să cunosc fata care îi furase inima băiatului meu.
— Sigur că vreau, dragul mamei! Abia aștept!
După ce am închis telefonul, m-au cuprins temerile. Radu îmi spusese despre ea – Ioana, 30 de ani, medic rezident la Spitalul Universitar din București. Fată de oraș, educată, care călătorise prin toată lumea. Ce o zice fata asta crescută la oraș când o păși în căsuța mea de la țară? Casa mea e modestă: două camere, bucătărie de vară, sobă cu lemne și wc în curte. Oare o să-i placă? Oare o să se simtă bine?
Vineri: miros de cozonaci și varză acră
La prima oră, am scos varza murată din butoi – frunze mari, subțiri. Am pregătit umplutura: carne tocată de porc și vită, orez, ceapă călită, mărar proaspăt din grădină.
— Să fie mici și strânse, cum îi plac lui Radu, mi-am zis, rulând cu grijă fiecare sărmăluță.
Am pus și câteva în foi de viță, așezate în oala de lut cu rânduri de afumătură. Pentru ciorbă am ales curcanul cel mai gras din curte, cu morcov, pătrunjel, țelină și ceapă. Casa s-a umplut de mirosuri îmbietoare.
Cozonacii i-am frământat cu mâinile mele bătătorite: aluat cu multe ouă de la găini, unt, zahăr, coajă de lămâie; umplutură de nucă proaspăt măcinată și stafide înmuiate în rom.
— Să crească frumos, să fie pufoși, m-am rugat, punându-i la dospit.
Am măturat casa, am scuturat paturile și covoarele țesute de bunica, am șters praful de pe icoane și fotografii. În vază am pus gura-leului și crăițe din grădină.
— Bine ați venit, dragii mamei!
Pe la unsprezece, am auzit mașina la poartă. Radu a coborât primul, apoi a ajutat-o pe Ioana: fată frumoasă și delicată, cu păr castaniu prins într-un coc simplu și ochi verzi. Purta o rochie de vară și sandale joase.
— Bine ați venit, dragii mamei!
Ioana mi-a întins timid un buchet mare de crini albi.
— Sărutmâna, mamă! Pentru dumneavoastră!
— Doamne, ce crini frumoși și parfumați! Mulțumesc, draga mea!
În casă, Ioana s-a uitat discret la sobă, la icoane, la ștergarele de pe pereți. Expresia era curioasă, nu critică.
— Ce frumos e aici! Așa cald și primitor!
— Mulțumesc, draga mamei. E căsuța noastră de când lumea. Aici s-a născut Radu.
Masa din bucătăria de vară
— Haideți la masă, dragii mei, că v-am pregătit ceva.
Am întins fața albă de sărbătoare. Mai întâi, ciorbă de curcan, cu smântână și ardei. Ioana a luat prima lingură și a închis ochii.
— Doamne, ce bună e! Nu am mai mâncat așa ceva de când eram mică la bunica!
După ciorbă, am adus platoul cu sărmăluțe aburinde.
— Sărmăluțe am făcut, dragii mei, cu smântână și mămăliguță.
I-am pus Ioanei patru pe farfurie, dar stăteam cu sufletul la gură. Ea a tăiat prima sărmăluță, a gustat și fața i s-a luminat.
— Sunt divine! Absolut divine!
A mâncat tot și m-a rugat, timidă:
— Mamă, aș mai putea lua două? Sunt cele mai bune sărmăluțe pe care le-am mâncat vreodată!
— Sigur că da, draga mea! Mănâncă cât poftești!
Radu râdea:
— Ți-am spus că mama face cele mai bune sărmăluțe din lume!
— Nici la cele mai sofisticate restaurante nu am mâncat așa sărmăluțe bune. Sărut mâna, mamă!
La desert, cozonaci pufoși, felii groase, parfumați.
— Cozonac cu nucă și stafide, după rețeta bunicii.
— Trebuie să-mi dați rețeta! Aș vrea să învăț să fac și eu!
— Sigur, draga mea. Nu e greu, doar trebuie răbdare și dragoste.
În grădină, între rânduri de roșii
Soarele de august încălzea blând. Grădina era plină: roșii coapte, ardei grași, vinete lucioase.
— Ce grădină frumoasă aveți! Totul e atât de natural, de sănătos!
— Vă dau din toate acum, să luați la București. Doar apă și soare, fără chimicale.
Am cules împreună roșii, castraveți, ardei de toate culorile. La un moment dat, am rămas doar noi două.
— Dragă Ioana, îți spun sincer că nu am închis un ochi aseară. Știam că ești fată de oraș, medic, obișnuită cu restaurante și locuri deosebite. Mă temeam că nu o să-ți placă la mine, că nu o să mănânci după mâinile mele. Casa mea e simplă, mâncarea e țărănească…
Nu m-a lăsat să termin. M-a îmbrățișat și mi-a zis cu voce caldă:
— Mamă dragă, m-am simțit minunat aici! Liniște, pace de nedescris și o frumusețe deosebită. Simplitatea asta mi-a lipsit tare mult la București. În fiecare zi mănânc pe fugă, sandwich-uri, salate din plastic. Aici am simțit gustul copilăriei, al bunicii mele care nu mai e. Iar mâncarea e delicioasă, mamă! Ați pus suflet în ea, s-a simțit în fiecare înghițitură.
Mi-au dat lacrimile.
— Ești o fată minunată, Ioana. Radu e norocos că te-a găsit.
— Eu sunt norocoasă, mamă. Că l-am găsit pe el și că vă am pe dumneavoastră. La părinții mei, în București, totul e pe fugă, rece. Aici e liniște și căldură adevărată.
Despărțirea și vestea cea mare
Ne-am întors cu brațele pline de legume. Am pregătit pentru ei borcane cu zacuscă și dulceață de caise.
La plecare, Ioana m-a îmbrățișat lung.
— Mamă, promit că venim des. Și data viitoare vreau să mă învățați să fac sărmăluțe!
— Când vreți, draga mea. Casa asta e și casa voastră.
Au plecat spre apus cu mașina plină de bunătăți. I-am urmărit de la poartă; Ioana îmi făcea cu mâna pe geam. Mi-am șters lacrima cu colțul baticului. Așa noră tot să ai: care apreciază lucrurile simple de la țară și vede căldura dintr-o casă modestă.
Seara, în patul meu simplu, am mulțumit lui Dumnezeu pentru ziua minunată, pentru nora frumoasă la chip și la suflet și pentru bucuria din ochii lui Radu când o privea pe Ioana savurând mâncarea casei părintești.
După două luni, Radu m-a sunat cu vestea: urmau să se logodească! Ioana voia neapărat petrecerea în curtea mea, sub nucul bătrân.
— Mamă, a zis că nicăieri nu s-ar simți mai fericită decât în locul unde a simțit pentru prima dată că face parte dintr-o familie adevărată.
Morala poveștii
Simplitatea e mai frumoasă decât toate bogățiile lumii. O casă mică de la țară poate ascunde mai multă bucurie decât un palat. Când primești oamenii cu inimă deschisă și dragoste sinceră, ei vor simți și vor aprecia asta, indiferent din ce mediu vin. Adevărata bogăție stă în căldura sufletească, în mâncarea făcută cu drag și în a fi primit cu brațele deschise. ❤️
Dacă ai citit întreaga poveste, spune-ne în comentarii cum ți s-a părut! ❤️✨🤗🌺
Alte Stiri
