Calin Georgescu nu mai poate candida la alegerile prezidentiale din 2025
Judecatorii Curtii Constitutionale a Romaniei (CCR) au confirmat decizia Biroului Electoral Central (BEC) si au respins candidatura lui Calin Georgescu la alegerile prezidentiale din 4 si 18 mai 2025. Astfel, Georgescu nu va mai putea intra in cursa electorala, dupa ce instantele au mentinut aceasta decizie.
Critica Anamariei Gavrila fata de decizia CCR
Deputata Anamaria Gavrila, liderul Partidului Progresul si Oportunitatii Tinerilor (POT), a criticat dur decizia luata de judecatorii Curtii Constitutionale. Aceasta a acuzat ca, prin mentinerea respingerii candidaturii lui Calin Georgescu de catre Biroul Electoral Central, dreptul democratic al cetatenilor de a-si alege liber presedintele a fost incalcat.
Publicitate
„Democratia e atunci cand majoritatea decide si libertatea e atunci cand putem alege pe cine vrem noi din toti candidatii posibili, adica toti candidatii care indeplinesc conditiile legale. Ei bine, Calin Georgescu a indeplinit conditiile legale si, totusi, el a fost interzis de niste judecatori, judecatori din Biroul Electoral Central, judecatori din Curtea Constitutionala a Romaniei”, a afirmat Anamaria Gavrila, intr-un mesaj video publicat marti.
Libertatea de alegere a romanilor, in pericol
Aceasta a subliniat ca „Libertatea mea de a alege Calin Georgescu nu ingradea libertatea altora de a alege pe altcineva si, totusi, niste judecatori, pe constiinta lor, au decis sa nu ma lase pe mine si pe altii, milioane de romani, sa alegem pe cine ne dorim noi cu adevarat sa fie Presedintele tarii” si a condamnat decizia judecatorilor de a impiedica milioane de romani sa isi exprime votul pentru candidatul dorit. Gavrila considera ca acest act restrictioneaza dreptul fundamental al cetatenilor de a alege persoana pe care o considera potrivita pentru functia de presedinte.