Ilie Bolojan, prima reactie dupa ce BEC a luat decizia de a-i invalida candidatura lui Calin Georgescu la alegerile prezidentiale: ”Eu am incercat sa…

Publicitate

Presedintele interimar Ilie Bolojan a reactionat, luni seara, la decizia Biroului Electoral Central (BEC) privind invalidarea candidaturii lui Calin Georgescu la alegerile prezidentiale din luna mai, precum si la protestele violente desfasurate duminica seara.

Ilie Bolojan, prima reactie dupa decizia BEC privind candidatura lui Calin Georgescu

Luni seara, presedintele interimar al Romaniei, Ilie Bolojan, a avut prima sa aparitie publica pe aceasta tema, subliniind ca sustine pe deplin decizia BEC de a respinge candidatura lui Calin Georgescu. Liderul interimar al statului a declarat ca ”nu putem face decat sa respectam aceste decizii, pentru ca asta este baza unei ordini constitutionale, a unei ordini intr-o societate”.

„Eu am incercat sa evit in toti acesti ani sa fac comentarii legate de o decizie sau alta, dar ce as putea spune cat se poate de cinstit si de corect – Biroul Electoral Central este autoritatea care este investita prin lege sa valideze sau sa respinga candidaturi la functia de Presedinte al Romaniei. Din acest punct de vedere, o decizie pe care o ia BEC este in concordanta cu competentele pe care le are.

Publicitate

In conditiile in care cei care sunt interesati, nemultumiti, considera ca ea nu este justificata, ca este o fortare, au posibilitatea legala sa faca un recurs la cea mai inalta institutie din Romania din acest punct de vedere, la CCR, care intr-un termen scurt urmeaza sa se pronunte”, a afirmat Ilie Bolojan intr-o emisiune la Digi24.

Pozitia lui Ilie Bolojan fata de protestele violente din Bucuresti

Presedintele interimar a avut o prima reactie si referitoare la protestele violente din Capitala, care au avut loc duminica seara in fata sediului Biroului Electoral Central. Acesta a condamnat ferm actele de violenta, subliniind ca astfel de manifestari nu sunt acceptabile intr-o democratie.

„Cred ca in orice tara care se pretinde una democratica si stabila, violentele asa cum s-au intamplat ieri si instigarea la violenta sunt de condamnat. Cred ca astfel de lucruri nu ne pot duce intr-o directie buna. Orice om responsabil nu trebuie sa sustina aceste lucruri. Indemn orice om care vrea sa protesteze sa o faca sub o forma civilizata. Nu poti avea pace sociala intr-o astfel de situatie”, a declarat Bolojan.

Reactia lui Ilie Bolojan la declaratiile liderului AUR, George Simion

Cat despre afirmatiile controversate ale liderului AUR, George Simion, care a vorbit despre „jupuirea in public a celor responsabili de lovitura de stat”, presedintele interimar a subliniat importanta responsabilitatii liderilor politici.

„Indemnurile la violenta sunt un lucru total anormal. Nu ne pot duce decat la degradare, la distrugere. Cu cat ai mai multa vizibilitate publica, cu atat constrangerile trebuie sa fie mai mari. Orice om politic care are o portavoce trebuie sa fie mai responsabil”, a afirmat Bolojan.

Presedintele interimar a reiterat nevoia de respectare a cadrului legal si a normelor democratice, subliniind ca orice nemultumire poate fi adresata prin mijloace juridice, nu prin acte de violenta sau incitare la ura.

Publicitate

Author: Drimboi Petre

Petre este editor al siteului noutati.info si a studiat jurnalismul. Are o experienta de 4 ani. S-a evidentiat ca jurnalist in proiectul stiriactuale.net. Este pasionat de politica, sport si sanatate. A lucrat pe teme de stiri, politica, sanatate si sport.