Renumitul prof. dr. Dumitru Constantin Dulcan, cel care scria in 1981 „Inteligenta materiei“, o carte care a bulversat comunitatea stiintifica romaneasca, vorbeste despre medicamentele viitorului, dar si despre rolul nefast al stresului in viata noastra.
Care sunt mecanismele care declanseaza boala in organism si ce rol joaca stresul in provocarea bolii?
„Stresul are un rol foarte nefericit. Stresul este reactia pe care o are organismul la o trauma care poate sa fie fizica, psihica, emotionala.
Publicitate
Stresul in organism are efect asupra a trei elemente structurale esentiale: neuronul, ADN-ul, adica substratul genetic al organismului, si sistemul imunitar. In ceea ce priveste neuronul, stresul blocheaza neurogeneza, formarea de noi neuroni sau formarea de noi conexiuni. Si iata ca in secolul nostru vorbim de o frecventa din ce in ce mai mare, de o morbiditate crescanda a bolii Alzheimer, deci a pierderii capacitatii intelectuale.
Asupra acidului dezoxiribonucleic, deci asupra substratului genetic: cromozomii au niste proteine la capetele lor cu rol de protectie, se cheama telomeri. Stresul actioneaza asupra acestor telomeri, pe care ii scurteaza astfel. Mai exact, cu fiecare diviziune celulara, telomerii se scurteaza, stresul actioneaza asupra lor, deci reduce pur si simplu longevitatea, durata vietii.
Sunt experiente ale unor oameni de stiinta din Statele Unite ale Americii, mergand prevalent pe ideea de alimentatie vegetariana. Iar cu sistemul imunitar ce se intampla? Asupra sistemului imunitar – un stres, o furie, o manie de cinci minute poate sa blocheze celulele sistemului imunitar aproape pana la cinci-sase ore. Sistemul imunitar este acel sistem de celule si organe care produc limfocite.
Acestea ne apara de virusuri, de bacterii si isi fac datoria circuland in permanenta in organism. De pilda, celulele care mor trebuie indepartate. Iar in organism exista celule limfotice killer sau ucigase, care inglobeaza aceste celule care mor, pentru ca altfel ele se pot fixa pe un loc, creeaza inflamatie si de aici ne putem trezi cu tot soiul de boli, inclusiv cancer.
Asadar, aceste celule numite medical „NK“ sunt extrem de utile, ele trebuie sa circule in permanenta in organism ca sa poata si sa ne apere impotriva tuturor acelor substante care sunt straine de corp. Stresul le tulbura eficienta.”
„Tehnologia ne-a oferit foarte multe avantaje, dar in acelasi timp a depasit ritmul nostru biologic de adaptare. Uitati-va si la ce se intampla in mass-media: toate stirile pe care le urmaresti numai lucruri rele anunta. Toate astea ne afecteaza. Dincolo de asta, exista in viata tuturor oamenilor care traiesc in lumea asta si suferinte, necazuri.”
Ce putem face concret?
„Fiecare dintre noi trebuie sa faca efortul sa se schimbe, in primul rand sa nu-l streseze pe cel de langa el, pentru ca in momentul in care eu il stresez pe celalalt, ma stresez implicit si pe mine insumi. Aceasta schimbare trebuie sa inceapa cu fiecare din noi. Deci avem nevoie la nivel social de o gestionare a stresului, dar si la nivel individual si cand vom reusi toate lucrurile acestea putem sa mai vorbim atunci si de sanatate si de o existenta cat de cat armonioasa.”
Alimentatia in sanatate
„Sunt trei prafuri albe otravitoare: sarea multa, zaharul alb si faina alba. Nimeni nu vrea sa manance paine integrala. De ce mancam paine alba, care este secata de toti nutrientii din ea? Painea integrala este cea sanatoasa organismului nostru. Fumatul face, de asemenea, foarte rau, aditivii alimentari care se pun pentru conservare, colorantii, toate aceste lucruri ar trebui sa fie evitate.”
”Nu uitati, toate cuvintele pe care le aveti in minte ne programeaza. Daca noi mereu spunem ca imbatranim, atunci chiar imbatranim. Pentru ca ii dam creierului acest program. Sunt cuvinte pe care trebuie sa le scoatem din dictionar: imbatranire, indoiala, cuvantul “nu”, toate acestea ne programeaza pe negativ”, a explicat prof. Constantin Dulcan.
Atentionare meteorologica: Coduri galbene, portocalii si rosii pentru 21-22 noiembrie 2024 In contextul schimbarilor meteorologice…
Tragedie in lumea dezvoltatorilor imobiliari din Iasi O veste cutremuratoare a zguduit lumea dezvoltatorilor imobiliari…
Situatia copiilor Adrianei Bahmuteanu dupa decesul lui Silviu Prigoana Baietii Adrianei Bahmuteanu, Eduard si Maximus,…
Traian Basescu despre posibilitatea unui razboi nuclear: „Putin stie ca daca loveste primul, va fi…
Testamentul lui Silviu Prigoana: Detalii despre impartirea averii- Subiect de discutie dupa disparitie Moartea lui…
Dupa trei zile de tacere, Adriana Bahmuteanu a reusit sa vorbeasca cu fiul sau, Maximus,…