Categories: Life & Style

Fiica lui Corneliu Vadim Tudor, mesaj dur dupa parastasul de sapte ani al tribunului: „Uite ca vorbele nebunului Vadim s-au adeverit”

S-au implinit sapte ani de la decesul tribunului Corneliu Vadim Tudor. Parastasul a avut loc intr-o o ceremonie restransa, la care au participat familia si prietenii apropiati.

Publicitate

”Pentru noi parca ar fi fost ieri. Dupa ce a trecut socul acela initial, din contra, am trait mai intens tot ce s-a intamplat. Pe masura ce anii trec si lucrurile se aseaza, ne aducem aminte si traim acele momente la mare intensitate”, a declarat Lidia, fiica lui Vadim Tudor la Antena 3.

Fiica cea mare a lui Vadim Tudor a vorbit despre tatal sau si despre realitatea din zilele noastre.

”Nu vreau sa creada nimeni ca o spun cu repros, dar observ ca acum sunt foarte multi cei care ii dau dreptate tatalui meu, dar cu siguranta daca el ar fi trait acum, l-ar fi considerat in continuare nebun.

Sunt convinsa de asta si uite ca vorbele nebunului Vadim s-au adeverit si i-a avertizat pe romani de atatea ori ca vom traversa aceasta perioada si ca toate aceste greutati ne vor ajunge, incat am ajuns acum in 2022 fara el, singuri la mana lor, cum ar veni, fara nimeni sa ne ajute, fara nimeni sa ne mai avertizeze, fara nimeni sa ne ia apararea si cu siguranta ar fi tunat si ar fi fulgerat in continuare.

(…) Cred ca, in Romania, notiunea de patriotism merita mult mai mult. Fara dorinta de a jigni pe nimeni, doamne fereste, nu imi doresc asa ceva. Apreciez orice persoana care sustine ideea de patriotism, de dragoste de tara, dar este nevoie de mult mai mult pentru a fi in politica romaneasca si pentru a ocupa scaunul unor persoane precum Corneliu Vadim Tudor, Adrian Paunescu si toti ceilalti din generatia tatalui meu.

Nu cred ca cineva din noii nationalisti, din noii patrioti de serviciu se ridica la talia tatalui meu. Sub nicio forma. Nu cred asta. Si asta putem vedea cu totii cu ochiul liber. Adica trebuie numai sa urmarim un discurs al unui politician contemporan cu noi si un discurs al tatalui meu. Si vom vedea diferenta.

Mostenirea lasata de Corneliu Vadim Tudor

Cred ca cea mai pretioasa mostenire pe care ne-a lasat-o sunt valorile lui. Si cu astea defilam, cum s-ar spune, cu valorile si cu principiile pe care el ni le-a lasat. Pe langa opera lui culturala, pe langa toate cartile pe care le-a scris, pe langa revista Romania Mare, care este in ziua de astazi o arma extrem de puternica. (…) Am satisfactia ca duc in continuare mai departe revista Romania Mare, ca in continuare, este citita, ca in continuare, pe langa acest nucleu de sustinatori ai tatalui meu, ni se alatura oameni tineri, ceea ce este o mare satisfactie pentru mine”, a declarat Lidia, fiica cea mare a lui Vadim Tudor, la Antena 3.

Publicitate
Publicitate
Camelia

Drimboi Camelia este redactor sef al siteului noutati.info Editor cu mare experienta in alegerea celor mai bune stiri pentru cititori. Pasionata de astrologie, horoscop, bucatarie, retete culinare, showbiz, vedete, sanatate, evenimente politice recente, are o vasta experienta redactionala, lucrand pentru proiecte majore in Romania ( andreilaslau.ro; sanatateinbucate.com, bucatarianoastra.online samd ). Specializată în continut video, a fost social media manager pe cele mai mari pagini de Facebook din Romania, generand continut valoros cu engagement masiv si milioane de vizualizari. A lucrat pe teme de alimentație, sănătate, știrile zilei, politică, naturiste.

Recent Posts

Tragedie in urma unei erori medicale: o fetita de doar 5 anisori s-a stins din cauza unei infectii care se putea trata

O greseala medicala a curmat viata unei fetite de 5 ani. Parintii cer dreptate, iar…

15 ore ago

Vitaminele necesare pentru fiecare simptom. Ce iti lipseste din organism daca ai aceste semne

Corpul uman ne transmite semnale clare atunci cand are deficiente de vitamine sau minerale esentiale.…

20 de ore ago

Regula pentru romanii care au copaci in curte: „Vecinul trebuie sa plateasca”

Ce spune legea cand pomii vecinilor depasesc gardul: drepturile celor care locuiesc la curte Tot…

22 de ore ago

Legea controversata atacata la CCR de Nicusor Dan, dupa ce AUR, POT si SOS au cerut sa nu fie promulgata.

Presedintele Nicusor Dan a atacat la CCR o lege controversata. AUR, POT si SOS au…

o zi ago

Reusite pe banda rulanta pentru cinci zodii de la 1 AUGUST 2025. Au noroc cu carul si cel mai mare succes

Reusite pe banda rulanta pentru cinci zodii de la 1 august 2025. De la 1…

2 zile ago

Irina Columbeanu a venit in Romania, pentru a-si vizita tatal, asa cum i-a promis. Declaratii surprinzatoare despre Mr. Pink: „Sunt mandra sa spun ca…”

Irina Columbeanu, marturisiri emotionante in Romania: „Mr. Pink m-a sprijinit de cand aveam 3 ani”.…

2 zile ago