Categories: Life & Style

Cele mai PERICULOASE plante pe care le tinem in casa. Ne simtim rau fara sa stim ca ele sunt vinovatele

Publicitate

Majoritatea oamenilor au in locuinta un colt verde, plin de flori, insa putini sunt cei constienti ca exista plante care nu ar trebui sa fie tinute in interior, deoarece prezinta un pericol extrem de mare.

Cele mai periculoase plante!

Conform specialistilor, cele mai periculoase plante exotice sunt Dieffenbachia si Oleanderul, iar acest lucru a fost confirmat si de catre artistul Florin Ristei, care si-a pierdut pisica din cauza unei astfel de plante.

„Nici nu mi-am dat seama ca este din cauza ei. Am dus repede pisica la medic, dar era deja prea tarziu. Medicul m-a intrebat daca am plante in casa, si atunci mi-am dat seama de legatura”, a marturisit Florin Ristei.

Publicitate

Cele mai periculoase plante!

Leandrul, un arbust din familia apocinaceelor, ce poate ajunge pana la o inaltime de cinci metri, prezinta frunze lanceolate si flori albe, rosii sau galbene, cu un parfum imbietor. Partea lemnului, scoarta si frunzele sunt utilizate in medicina. Cu toate acestea, trebuie evitat consumul frunzelor sau semintelor de leandru, deoarece sunt extrem de toxice, declansand simptome precum greata, arsuri intestinale, atacuri cerebrale, coma si chiar deces!

Craciunita este o planta ornamentala care infloreste in preajma sarbatorii Craciunului, fiind intalnita frecvent in locuintele romanilor. Aceasta prezinta flori roz si frunze rosii, insa extrem de toxice. Ingestia frunzelor poate cauza manifestari violente de diaree si eruptii cutanate. Manipularea frunzelor cu degetele si contactul cu ochii poate duce la pierderea temporara a vederii!

Cele mai periculoase plante!

Iedera este o planta cataratoare apreciata in Europa, inclusiv in Romania. Putine sunt casele care sa nu aiba cel putin un perete acoperit de aceasta planta prolifica. Cu toate acestea, frunzele sale, atunci cand sunt mestecate sau ingerate, pot provoca halucinatii, stari de lesin si delir, mai ales la copii.

Aloe vera este o planta cultivata in special pentru proprietatile sale medicinale. Civilizatia incasa o folosea pentru tratarea arsurilor, fiind constienti ca doar tulpina si seva interioara sunt nepericuloase, insa membrana care le separa poate provoca ameteli, dureri de cap, febra, eruptii cutanate si colorarea urinei in rosu.

Azaleea este o planta cu flori si parfumuri imbietoare, foarte apreciata in intreaga lume. Cu toate acestea, trebuie sa va multumiti doar cu mirosirea florilor albe, roz sau rosii, deoarece ingerarea frunzelor poate fi fatala. Simptomele incep cu dureri abdominale groaznice, intepaturi, paralizie a membrelor si se termina cu coma si deces.

Dieffenbachia este o planta specifica padurilor tropicale, iar chiar daca numele ei nu va spune nimic, este intalnita frecvent in locuintele romanilor. Este apreciata pentru aspectul sau placut, avand frunze mari, ovale si alungite, cu modele albe. Cu toate acestea, frunzele sale sunt extrem de otravitoare. Mestecarea lor poate provoca ameteli, greata, febra, iritatii ale pielii si incapacitatea de a articula cuvinte.

Publicitate
Publicitate
Drimboi Andra

Andra este editor al siteului noutati.info. Cu o experienta de peste 3 ani in jurnalism, a lucrat in mai multe proiecte majore in Romania ( andreilaslau.ro; sanatateinbucate.com, bucatarianoastra.online, retete.live, doctorandreilaslau.com. Este pasionata de astrologie, bucatarie si vedete.

Recent Posts

Calin Georgescu, interviu incredibil cu Tucker Carlson: „Presedintele Romaniei de astazi este presedintele Macron”

Calin Georgescu acuza „mafia globalista” pentru interferentele in alegerile din Romania: Romania, controlata de forte…

3 ore ago

Pelerinajul de Florii din Bucuresti (12 aprilie 2025). Anuntul Arhiepiscopiei Bucurestilor

Pelerinajul de Florii 2025 in Bucuresti: Programul evenimentului religios-misionar organizat de Arhiepiscopia Bucurestilor Arhiepiscopia Bucurestilor…

5 ore ago

Elena Lasconi da de pamant cu colegii din USR: „Gasca mi-a blocat ilegal accesul la banii de campanie. Nu cred ca voi mai avea acces nici macar in sediul USR”

Elena Lasconi Raspunde Deciziei USR de a-I Retrage Sprijinul pentru Alegerile Prezidentiale: "Nu Sunt de…

5 ore ago

Mihai Voropchievici, horoscop Rune pana pe 21 aprilie 2025. Racii au parte de protectie divina, Leii sunt cei mai norocosi, Sagetatorii primesc daruri

Horoscop Rune pana pe 21 aprilie 2025. Numerologul Mihai Voropchievici a prezentat, la Fanatik.ro, previziunile…

6 ore ago

Mircea Dinescu il da in judecata pe Ponta si cere despagubiri de un milion de euro: „Gigi Becali a facut casele”

Mircea Dinescu il ataca pe Victor Ponta: „Mincinos si ticalos” din cauza inundatiilor din 2014…

15 ore ago

Cruce rosie in calendarul ortodox. Astazi este praznuit Sf Calinic de la Cernica, facatorul de minuni.

Sfantul Calinic de la Cernica – Ofera ajutor celor aflati in suferinta Pe 11 aprilie,…

16 ore ago