Sfatul zilei de duminica. Astrologul Pavel Globa spune ca aceasta este o perioada favorabila pentru implementarea planurilor pe termen lung. In relatiile cu ceilalti, ar trebui sa arati prietenie, dar si prudenta. Comportamentul tau de azi iti va afecta viitorul.
Fii foarte atent la informatiile pe care ti le transmite azi cineva sub masca amicitiei, pentru ca s-ar putea sa nu fie chiar ceva care sa te avantajeze. Interesele sale sunt bine ascunse in spatele amabilitatii si falsei prietenii, si, mai devreme sau mai tarziu, te vei convinge ca tot ce a urmarit a fost doar in avantajul propriu, nicidecum al celor pe care a reusit sa-i atraga in cursa. Nu crede vorbele dulci, complimentele sau laudele pe care stii si tu ca nu le meriti, pentru ca sunt calea de a ti se baga pe sub piele si a obtine mai apoi ceva din ceea ce ai. Unii nu merita atata incredere pe cat ai fi tu dispus sa le acorzi!
Nu te poti debarasa de o amintire din trecut care are efecte contradictorii asupra ta. Uneori regreti ca s-a terminat, ca nu mai traiesti si azi ceva similar acelor vremuri, dar alteori privesti inapoi cu manie. Posibil sa porti pica unei persoane pe care candva ai indragit-o, dar te-a ranit, te-a dezamagit, si nu poti ierta inca. Sunt momente cand ai fi dispus sa treci cu vederea tot ce s-a intamplat si sa ii dai o sansa de impacare, dar dupa aceea iti aduci aminte tot ce a fost mai trist si mai dureros intre voi si revii la aceleasi ganduri ostile. Fa ordine in inima ta fata de evenimentele de atunci!
Publicitate
Nu poti pune pret pe promisiunile sau pe informatiile pe care ti le transmite azi un amic. Ti se pare necopt, lipsit de experienta, si nu crezi ca se bazeaza pe date foarte clare. Ai senzatia ca-si da si el cu parerea, fara a se fi documentat serios inainte, de aceea ai prefera sa mai primesti informatii si din alta sursa. Dar, culmea, daca apare cumva si o alta sursa de informatie, asa cum doreai, parerile vor fi contradictorii incat te incurci si mai tare in tot ce auzi, ca atare mai bine te bazezi doar pe propriile judecati de valoare, nu pe sfaturile altora. Unii habar n-au ce spun!
Esti motivat de o pasiune noua, de parca te cuprinde un elan revolutionar ce are la baza o activitate care iti face imensa placere. Cand faci ceva cu drag, si roadele vor fi excelente, de aceea pui suflet in tot ce faci. Totul evolueaza foarte repede, pentru ca nici nu simti efortul sau oboseala atunci cand te implici in ceva atat de placut sufletului. Poate fi o activitate in cuplu, poate fi timpul petrecut in familie, poate fi un hobby personal ce te umple de satisfactie, ca atare ziua are numai emotii pozitive de oferit.
Sunt doua directii la fel de atractive care te cheama la ele si nu poti renunta la niciuna. Faci tot posibilul sa le urmezi pe amandoua, sa te ocupi de amandoua in mod egal, pentru ca sunt la fel de tonice si de frumoase. Vei gasi tu o solutie sa te imparti in asa fel incat sa nu fii nevoit sa alegi doar una dintre ele. Investesti aceeasi pasiune si aceeasi energie, si nu se poate sa nu apara rezultate la fel de bune si dintr-o parte si din alta cand pui atata suflet. Ba vei gasi o varianta de a le imbina pe amandoua in asa fel incat sa conlucreze spre acelasi scop.
Daca pleci la drum, efectele acestei calatorii vor fi cu totul speciale, de parca ti-ai reincarca sufletul de bucurie, de liniste si calm. E ca o excursie de placere prin locuri de care iti era dor, sau pe oriunde treci, descoperi lucruri care iti rasfata simturile, care te fac sa zambesti sau poti spune chiar ca esti fericit. Poate cineva drag tie, plecat departe, se intoarce acasa si il primesti cu bratele deschise, ca atare calatoriile, distantele, vestile de departe au un efect psihic cu totul aparte asupra sufletului tau.
Stai pe loc, nu iesi azi la cumparaturi si nici nu lua decizii majore cu banii de care dispui, chiar daca ti se pare ca se afla pe un nivel promitator. Daca vei cheltui acum acesti bani pe care i-ai acumulat cu greu in timp indelungat, vei amana sau chiar bloca alte proiecte costisitoare in care ai putea investi foarte bine aceste sume. Mai asteapta, mai pune un ban deoparte, economiseste, pentru ca va veni o zi cand aceste sume vor putea fi valorificate perfect, dar daca le arunci acum pe fereastra pe cine stie ce cumparaturi, vei regreta nechibzuinta de acum!
Nu mai trece in revista tot ce ai pierdut sau ce nu ai reusit sa obtii de la viata, pentru ca nu golurile conteaza acum, ci lunga lista de puncte bifate din tot ce ti-ai propus sa realizezi. Ai sa vezi ca lista succeselor e mult mai lunga si mai demna de lauda decat cea a lipsurilor sau esecurilor. Ca atare detaseaza-te de ceea ce nu ai reusit inainte si concentreaza-te asupra multelor motive de satisfactie si de mandrie. E momentul sa te rupi de o amintire neplacuta pe care o tot cari dupa tine si care nu face decat sa scoata in evidenta un fost esec, care nu mai e de multa vreme valabil. Uita si inchide capitolul!
Visezi frumos, dar vei vedea ca ceea ce se naste acum in mintea ta nu e doar visare, ci e un proiect care se cladeste sub ochii tai. Tu esti arhitectul sef, tu esti creatorul, tu esti inginerul care transpune in realitate acest vis, dar primul pas e sa lasi imaginatia sa zboare in voie pana la acel nivel in care deja stii mult mai clar ce doresti. Ai toate sansele sa vezi acest vis implinit foarte curand, pentru ca sta numai in puterea ta sa-l scoti din imaginatie si sa-l transformi in fapte. Fiecare mic succes de pe parcurs il genereaza pe urmatorul, deoarece e un proiect care se cladeste pas cu pas, etapa cu etapa, pana la forma ideala. Viseaza, creeaza, construieste! Poti!
Lumea larga este atractia ta numarul unu, deci iesi mai multe pe afara, socializeaza, simte-te bine printre oameni cat mai diversi, pentru ca ai sansa de a face noi cunostinte care pot deveni in timp prieteni buni. Vestile care vin de peste hotare au si ele un efect excelent asupra psihicului tau, deoarece afli lucruri interesante, pozitive despre cei dragi de departe. Daca pleci la drum, nu te multumi cu zona din jurul locuintei, ci incearca sa iesi din judet, ba chiar si din tara daca ai cum, pentru ca cele mai frumoase evenimente nu au loc aproape de casa, ci la kilometri distanta.
Sunt momente cand cel mai bine e sa ramai in umbra si sa nu atragi prea mult atentia asupra ta, pentru ca unii abia asteapta sa se lege de cel mai mic motiv ca sa te critice sau sa te atace. Mai bine taci si faci, decat sa povestesti inainte de ai de gand sa realizezi, pentru ca rautatile unora te-ar putea opri din elan inainte de a incerca. Nu ai alaturi de tine companioni prea buni, ci mai degraba nimeresti printre invidiosi care stau cu ochii pe tine gata sa-ti fure ideile sau sa-ti taie elanul. Daca vezi ca nu ai cu cine discuta astazi, mai bine stai pe margine si-i lasi pe ei sa se manifeste cum vor, dar nu interveni ca sa nu atragi tirul sagetilor lor catre tine.
Daca vezi ca atmosfera se tensioneaza in jurul tau prin mediile prin care treci, iesi imediat de acolo, ca sa nu te influenteze si pe tine negativ. Esti ca un burete care absoarbe energiile celor cu care intri in contact, iar azi nu ai parte de tovarasi prea placuti. Unii critica prea mult si nimic nu le convine, altii aduc injurii sau barfesc, deci cum sa te simti in largul tau intr-un spatiu din care lipsesc bunavointa, amabilitatea, armonia? Cel mai bine e sa eviti astfel de grupuri, pentru ca vei simti de la o posta daca ceva nu e in regula acolo. Daca ii tolerezi asa, nu trece mult si te iau si pe tine in vizor cu judecati severe.
Adriana Bahmuteanu, in proces de succesiune pentru averea lui Silviu Prigoana Adriana Bahmuteanu a anuntat…
Trucuri eficiente pentru a economisi energie iarna: Cum sa pastrezi caldura fara facturi uriase Iarna…
Este oficial: vine Craciunul in Sectorul 4! Primarul Daniel Baluta anunta aprinderea luminitelor de sarbatori…
Sfatul zilei de sambata: Astrologul renumit Pavel Globa ne ofera sfaturi valoroase pentru aceasta zi…
Horoscop 22 noiembrie 2024. Astrologul Neti Sandu a prezentat, la stirileprotv, previziunile astrale pentru ziua…
Atentionare meteorologica: Coduri galbene, portocalii si rosii pentru 21-22 noiembrie 2024 In contextul schimbarilor meteorologice…