Categories: News

Purtarea mastii in interior si exterior, desfiintata de Curtea de Apel Bucuresti. Decizia apartine judecatorului Amer Jabre

Obligativitatea purtarii mastilor de protectie anti-COVID-19 la interior si exterior a fost desfiintata in instanta, de Curtea de Apel Bucuresti. Decizia apartine judecatorului Amer Jabre, dar nu este definitiva.

Publicitate

Sentinta a fost motivata miercuri, 12 ianuarie 2022, sentinta nr. 1950/2021.

„Tonul” a fost dat de plutonierul major Catalin Irinel Balauca, de la ISU Bucuresti, care pe 8 ianuarie 2021 a atacat la Curtea de Apel Bucuresti Hotararea de Guvern nr. 1065/2020 cu privire la prelungirea starii de alerta din decembrie 2020 pana in ianuarie 2021.

„Respinge cererea de interventie accesorie a petentului MAI in favoarea paratului Guvernul Romaniei, ca inadmisibila in principiu. Respinge exceptia lipsei de obiect a actiunii, ca neintemeiata. Respinge exceptia lipsei de interes, ca neintemeiata. Admite exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului CNSU.

Admite in parte actiunea introdusa impotriva paratului Guvernul Romaniei. Anuleaza in parte a HG nr.1065/2020, respectiv art.1 din anexa nr.2.

Mentine in rest hotararea atacata. Respinge actiunea impotriva paratului CNSU, ca fiind promovata impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva.

Cu recurs in 15 zile de la comunicare. Recursul se va depune la Curtea de Apel Bucuresti, sub sanctiunea nulitatii. Pronuntata prin punerea solutiei la dispozitia partilor, prin intermediul grefei instantei, azi, 16.12.2021”, se arata in documentul oficial.

Motivarea judecatorului de la Curtea de Apel

Magistratul Amer Jabre a refuzat anularea integrala a HG-ului. Astfel, a desfiintat doar articolul 1 din anexa nr. 2, prin care executivul a prelungit obligativitatea purtarii mastilor atat in spatiile publice inchise, car si in cele deschise, inclusiv pe strada.

Judecatorul CAB a pornit de la notiuni de baza. Jabre a invocat o serie de drepturi fundamentale ale omului, precum: dreptul la viata privata, dreptul la propria imagine, dreptul la demnitate umana si dreptul la integritate personala.

„(…) In componenta sa materiala, cea mai intima, dreptul la viata privata implica dreptul fiecarei persoane de a dispune de propriul corp, drept atribuit prin creatie persoanei, si nu comunitatii; individului, si nu societatii; adica de a decide asupra modului in care il foloseste, aceasta presupunand, de exemplu, locurile in care se deplaseaza, miscarile pe care le face, obiectele, substantele cu care interactioneaza, felul in care se imbraca etc.

Ca atare, obligarea unei persoane de a-si amplasa pe fata un material constituie o ingerinta in dreptul la viata privata.

In plus, cum, dintotdeauna, fata a constituit partea cea mai expusa a corpului uman, vizibila practic permanent si in cadrul cvasitotalitatii activitatilor (cu unele exceptii restranse, cum ar fi anumite operatiuni militare / politienesti, lucrul subacvatic, lucrul in mediu toxic, etc.), fiind asociata in cultura umanitatii cu identitatea persoanei, reprezentand vectorul cel mai important de exprimare a unicitatii sale si caruia, pe cale de consecinta, omul i-a acordat, de-a lungul existentei sale, cea mai mare atentie, fiind, de altfel, si mijlocul uzual, prin care se realizeaza, inclusiv din punct de vedere legal, identificarea persoanei, in mod evident, obligatia acoperirii acesteia, fie si partiala, aduce atingere dreptului persoanei la propria imagine.

De asemenea, expresia faciala reprezinta un vector non-verbal de comunicare interpersonala, fiind mijlocul cel mai important prin care oamenii isi exteriorizeaza si isi transmit trairile, fiind deci intim legata de statutul de fiinta sociala al acestuia, astfel incat obligatia de acoperire a acesteia, fie si partiala, constituie o impiedicare a fiintei umane in exercitarea, prin utilizarea fireasca a unei parti a corpului, a uneia din functiile cu care a fost creata si care, in consecinta, ii este intrinseca, deci o incalcare a demnitatii umane (cu toate efectele negative in plan psihologic si sufletesc ce decurg de aici).

La cele de mai sus, se adauga afectarea integritatii persoanei, purtarea mastii afectand ritmul normal de respiratie al persoanei, ingreunand absorbtia aerului si obligand-o pe aceasta la un efort fizic suplimentar. Pentru speta si deci pentru retinerea ingerintei, este nerelevant daca persoana poate sa suporte acest efort fizic suplimentar sau nu, atat timp cat conditiile de viata pe pamant nu au fost create pentru respiratia prin intermediul unor filtre, ci printr-un contact direct si nemijlocit cu aerul, acesta fiind efortul de referinta la care trebuie raportata ingerinta.

In cazul unor persoane, masura de mai sus poate influenta negativ si starea de sanatate a acestora, putand exista contraindicatii pentru purtarea mastii, ipoteza pe care reclamantul nu a evocat-o, astfel incat ea nu va fi analizata.

Odata stabilit faptul ca masura constituie o ingerinta in exercitiul unor drepturi fundamentale, trebuie verificat daca aceasta ingerinta respecta cerintele impuse de art.53 din Constitutie, mai exact daca ea urmareste unul din scopurile legitime, respectiv: apararea securitatii nationale, a ordinii, a sanatatii ori a moralei publice, a drepturilor si a libertatilor cetatenilor; desfasurarea instructiei penale; prevenirea consecintelor unei calamitati naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav si daca ea este necesara intr-o societate democratica, fiind proportionala cu situatia care a determinat-o.

In ceea ce priveste scopul urmarit prin aceasta ingerinta, acesta, formal, poate fi considerat unul legitim, el constand in impiedicarea transmiterii virusului de la o persoana la alta si, deci, in mentinerea sanatatii publice (…)”, se arata in decizia instantei, potrivit Luju.

Publicitate
Publicitate
Camelia

Drimboi Camelia este redactor sef al siteului noutati.info Editor cu mare experienta in alegerea celor mai bune stiri pentru cititori. Pasionata de astrologie, horoscop, bucatarie, retete culinare, showbiz, vedete, sanatate, evenimente politice recente, are o vasta experienta redactionala, lucrand pentru proiecte majore in Romania ( andreilaslau.ro; sanatateinbucate.com, bucatarianoastra.online samd ). Specializată în continut video, a fost social media manager pe cele mai mari pagini de Facebook din Romania, generand continut valoros cu engagement masiv si milioane de vizualizari. A lucrat pe teme de alimentație, sănătate, știrile zilei, politică, naturiste.

Recent Posts

Ilie Bolojan da militaria jos din pod: „Am tolerat o zona de clientela politica, de lipitori. Companiie de stat au fost capusate!”

Ilie Bolojan acuza clientelismul politic si anunta reforme majore in administratia locala Premierul desemnat Ilie…

46 de minute ago

Scoala de la 8 la 17. Reforma propusa de premierul Ilie Bolojan.

Reforma lui Ilie Bolojan in educatie: Scoala de la 8 la 17, norme mai mari…

2 ore ago

Camelia Patrascanu, horoscop pana pe 12 iulie 2025. Reusite in cariera pentru Fecioare, surprize mari pentru Sagetatori, vesti bune pentru Varsatori

Horoscop pana pe 12 iulie 2025. Astrologul Camelia Patrascanu a prezentat, la Fanatik.ro, previziunile astrale…

7 ore ago

Incepe Iadul Rosu. Romica Jurca: „Raul de acum urmeaza”

Cupola de foc loveste Romania: Coduri de canicula si maxime de pana la 42 de…

23 de ore ago

Reactia presedintelui CCR in plin scandal al primelor de pensionare de 36.000 de euro. Ce a spus Marian Enache

Reactia presedintelui CCR in scandalul primelor de pensionare de 36.000 de euro. Marian Enache explica…

24 de ore ago

Ministrul Educatiei, Daniel David: „Premierul are demisia mea pe masa. Din educatie si cercetare nu dam oameni afara”

Ministrul Educatiei, Daniel David: „Premierul are demisia mea pe masa”. Intr-un context tensionat marcat de…

o zi ago