Calin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidentiale, a fost trimis oficial in judecata de procurori, fiind acuzat de promovarea cultului persoanelor vinovate de savarsirea unor infractiuni grave: genocid, crime contra umanitatii si crime de razboi.
Potrivit comunicatului oficial, „procuratura a finalizat cercetarile in cazul lui Calin Georgescu”, iar pe baza probelor adunate s-a luat decizia trimiterii in judecata. Procesul urmeaza sa aiba loc la Judecatoria Sectorului 1 din Bucuresti.
Ancheta penala releva acuzatii multiple si grave la adresa fostului candidat. Procurorii sustin ca intre 16 iunie 2020 si 16 mai 2025, „inculpatul a promovat in public, prin diverse mijloace, idei, conceptii si doctrine fasciste, legionare si xenofobe, precum: mobilizarea in masa a natiunii in vederea regenerarii si renasterii acesteia prin palingeneza – crearea omului nou, sub cupola misticismului crestin ortodox, inclusiv prin acceptarea implicita a folosirii unor mijloace violente”.
Mai mult, Calin Georgescu este acuzat si de „glorificarea excesiva a trecutului istoric, prin contrast cu situatia prezenta, caracterizata de afectarea profunda a demnitatii comunitatii nationale si de plasarea acesteia in sfera statutului de victima, ca urmare a actiunilor unor inamici ai statului, artificial identificati sub forma unor actori statali externi”.
Printre acuzatiile aduse se numara si promovarea intensa a cultului maresalului Ion Antonescu. Procurorii sustin ca Georgescu l-ar fi prezentat in repetate randuri drept erou national si ar fi redat frecvent citate atribuite acestuia. Potrivit rechizitoriului, „a imitat aproape pana la identitate, nu doar cuvintele, ci si gesturile si tonul vocii sale si efectuand salutul legionar cu ocazia unui discurs sustinut in fata unei multimi de protestatari la adresa restrictiilor impuse in contextul pandemiei de coronavirus, organizat in Piata Universitatii din Bucuresti, la data de 02 octombrie 2021”.
Aceste gesturi publice, considerate simboluri ale unei ideologii interzise, au fost catalogate de anchetatori drept incercari de reabilitare a figurii istorice a lui Ion Antonescu in mentalul colectiv.
Calin Georgescu mai este acuzat de „consecventa sa ideologica pro-legionara/legaturile in mediul neolegionar cu promotori ai ideologiei neolegionare, cu scopul de a produce o schimbare de perceptie cu privire la incadrarea istorica a Miscarii Legionare intr-o incercare de normalizare si revitalizare a legionarismului si a figurilor istorice conexate acestei ideologii, sens in care acesta a facut mai multe afirmatii cu caracter elogiatv si laudativ la adresa lui Corneliu Zelea Codreanu, Ion Antonescu, Ion Mota s.a”.
Rechizitoriul procurorilor a fost deja transmis catre Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti, instanta competenta care va judeca acest dosar in fond.
Acesta nu este singurul dosar in care Calin Georgescu este vizat. Procurorii mai investigheaza un caz in care fostul candidat este acuzat de sase infractiuni grave, cea mai importanta fiind cea de instigare la actiuni impotriva ordinii constitutionale.
Potrivit informatiilor anchetatorilor, Georgescu ar fi pus la punct un plan de destabilizare a Romaniei cu ajutorul unei grupari paramilitare conduse de Horatiu Potra. Planul ar fi urmat sa fie pus in aplicare in decembrie 2024, dupa ce Curtea Constitutionala ar fi anulat primul tur al alegerilor prezidentiale.
Calin Georgescu a fost o figura controversata in spatiul public, cunoscut pentru pozitiile sale radicale si retorica nationalista. In ciuda numeroaselor critici si sesizari, el a reusit sa isi mentina o prezenta activa in mediul online si in cercurile simpatizantilor sai.
Trimiterea in judecata pentru propaganda legionara si promovarea unor idei antidemocratice reprezinta un semnal clar al autoritatilor ca astfel de mesaje nu sunt tolerate in spatiul public romanesc. Procesul va reprezenta o etapa importanta in evaluarea limitei dintre libertatea de exprimare si instigarea la ura si violenta.
Procesul in care Calin Georgescu va fi judecat ar putea dura luni bune, iar complexitatea cazului – inclusiv legatura cu alte figuri si miscari controversate – face ca acest dosar sa atraga atentia opiniei publice si a presei internationale.
Mesajele vedetelor dupa moartea lui Mihai Leu. Durere uriasa in lumea sportului si showbizului romanesc…
Mesajul Runelor pentru zodii, 3 iulie 2025 pentru toate zodiile. Runelor nu le scapa nimic!…
Mihai Leu, confesiuni emotionante despre lupta cu boala si frica de moarte. Ce i-a spus…
Mihai Leu a pierdut lupta cu boala. Romania este in doliu: „Nu te vom uita…
Mesajul sfasietor al sotiei lui Mihai Leu dupa moartea campionului: „Te iubesc pentru eternitate” Romania…
Romania, in doliu! S-a stins Mihai Leu, primul campion mondial al tarii la box profesionist.…