Foarte multe persoane au goluri in cartea de munca si vor sa isi cumpere vechime. Dar aceasta cumparare de vechime, are legatura cu salariul minim care va creste la 3.000 de lei.
„Este vorba de acel contract de asigurare pe care fiecare doritor care vrea sa-si completeze vechimea in munca il incheie cu Casa Teritoriala de pensie unde si are domiciliu, astfel incat poate sa isi achizitioneze vechime retroactiva pana completeaza fie stagiul minim de cotizare prevazut de lege, de 15 ani, fie stagiul complet de cotizare de 35 de ani”, a spus Daniel Baciu, presedintele Casei de Pensii, la Antena 3 CNN.
Spre exemplu, pentru o persoana care vrea sa-si cumpere trei ani de vechime, calcul nu arata foarte ieftin.
Publicitate
Contributia de asigurari sociale datorate este de 25%, deci este vorba de 750 de lei pe luna la care se inmulteste cu trei ani, adica 36 de luni, ceea ce inseamna 27.000 de lei”, a dat un exemplu Daniel Baciu.
Noua lege a pensiilor ar urma sa se aplice dupa Ordonanta de Urgenta nr.8/2021, abia de la 1 septembrie 2023. Asta inseamna ca, in prezent, varsta de pensionare se raporteaza la Legea nr. 263/2010.
Stagiul complet de cotizare pentru femei este de 31 de ani si va creste treptat pana la 35 de ani pana in luna ianuarie 2030.
Totusi, varsta standard de pensionare pentru femei a tot crescut in ultimii ani si continua in aceasta tendinta. Asadar, varsta de pensionare a fost stabilita sa creasca de la 59 de ani la 63 de ani, in intervalul ianuarie 2011 – ianuarie 2030. In ceea ce priveste barbatii, in acelasi interval, varsta a crescut de la 64 la 65 de ani.
In cazul stagiului complet de cotizare, in cazul femeilor, in perioada amintita, acesta a fost stabilit sa fie majorat de la 28 de ani la 35 de ani. Stagiul complet de cotizare in cazul barbatilor a crescut de la 33 de ani la 35 de ani, in intervalul ianuarie 2011 – ianuarie 2015.
Noua ordonanta a stabilit varsta standard de pensionare la 63 de ani pentru femei si la 65 de ani pentru barbati. De asemenea, stagiul minim de cotizare este de 15 ani si stagiul complet de cotizare este de 35 de ani. Aceasta este o prevedere valabila atat pentru femei, cat si pentru barbati. Atingerea acestor coordonate se realizeaza printr-o crestere graduala, conform esalonarii prevazute in anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.
Atentionare meteorologica: Coduri galbene, portocalii si rosii pentru 21-22 noiembrie 2024 In contextul schimbarilor meteorologice…
Tragedie in lumea dezvoltatorilor imobiliari din Iasi O veste cutremuratoare a zguduit lumea dezvoltatorilor imobiliari…
Situatia copiilor Adrianei Bahmuteanu dupa decesul lui Silviu Prigoana Baietii Adrianei Bahmuteanu, Eduard si Maximus,…
Traian Basescu despre posibilitatea unui razboi nuclear: „Putin stie ca daca loveste primul, va fi…
Testamentul lui Silviu Prigoana: Detalii despre impartirea averii- Subiect de discutie dupa disparitie Moartea lui…
Dupa trei zile de tacere, Adriana Bahmuteanu a reusit sa vorbeasca cu fiul sau, Maximus,…