Categories: Uncategorized

Premiera medicala nationala. Extirparea glandei tiroide prin cavitatea bucala. Doua tinere au beneficiat de interventie

Publicitate

Premiera medicala in Romania. Doua interventii chirurgicale de extirpare a glandei tiroide prin cavitatea bucala, laparoscopic, fara incizii la nivel cervical, au fost efectuate in premiera nationala, in cadrul Spitalului Judetean de Urgenta Pitesti.

Publicitate

Premiera medicala

Spitalul Judetean de Urgenta Pitesti (SJUP) a marcat o noua premiera medicala, de aceasta data, la nivel national.

Doua paciente, din Targu Jiu si Targoviste, cu probleme ale glandei tiroide, au fost cele care au beneficiat de interventii laparoscopice complexe si cu rezultate remarcabile. Echipa medicala care a intervenit a fost formata din dr. Dan Olariu, coordonatorul Blocului Operator al SJUP, dr. Ionut Sandu, chirurg endocrinolog, si dr. Bidivenciu Daniel, chirurg specialist. Anestezia a fost asigurata dr. Luminita Galbenu.

Ambele interventii chirurgicale au reusit

„Specialistii s-au intalnit in data de 9 octombrie 2022, in Sala 3 a Blocului Operator din cadrul SJUP. Aproximativ 4 ore au durat operatiile laparoscopice salvatoare, de care au beneficiat cele doua paciente. In ambele cazuri, interventiile au fost reusite, evolutia a fost favorabila, fara complicatii postoperator. Cele doua paciente, in varsta de 41, respectiv 31 de ani, au avut incredere in specialistii nostri si nu au gresit”, explica purtatorul de cuvant al SJU Pitesti, Cristina Cazacu.

Rezultatele au fost cele scontate. Pacientele au fost externate dupa 24 de ore.

„Felicitari intregii echipe medicale, dar si conducerii institutiei, pentru preocuparea permanenta cu privire la dotarea cu aparatura de ultima generatie a sectiilor, fara de care aceste interventii in premiera nationala nu erau posibile!”, a transmis Cristina Cazacu.

In vara acestui an, in cadrul Spitalul Judetean de Urgenta Pitesti, viata unui barbat de 54 de ani, care fusese injunghiat in organe vitale, a fost salvata de catre chirurgul toracic Alexandru Stoian. A fost posibil dupa o opreratire extrem de complicata, cu sanse mici de supravietuire pentru victima.

Publicitate
Publicitate
Camelia

Drimboi Camelia este redactor sef al siteului noutati.info Editor cu mare experienta in alegerea celor mai bune stiri pentru cititori. Pasionata de astrologie, horoscop, bucatarie, retete culinare, showbiz, vedete, sanatate, evenimente politice recente, are o vasta experienta redactionala, lucrand pentru proiecte majore in Romania ( andreilaslau.ro; sanatateinbucate.com, bucatarianoastra.online samd ). Specializată în continut video, a fost social media manager pe cele mai mari pagini de Facebook din Romania, generand continut valoros cu engagement masiv si milioane de vizualizari. A lucrat pe teme de alimentație, sănătate, știrile zilei, politică, naturiste.

Recent Posts

Nu am plecat din casa mea ca sa se mute ea acolo

Nu mi-am parasit casa ca sa se mute ea in ea Locuiam singura intr-o casa…

5 ore ago

Liderii PSD lanseaza acuzatii dure. Ce se intampla cu Guvernul Bolojan

Sedinta tensionata in Coalitie: PSD si USR se acuza reciproc. Ce se intampla cu guvernul…

6 ore ago

Monica Pop, a saptea oara pe masa de operatie!?”Faci tot ce poti ca sa traiesti”

Cel mai cunoscut medic oftalmolog din Romania, dr. Monica Pop, a devenit in ultimii ani…

7 ore ago

Horoscop 26 august 2025. Patru zodii au parte de castiguri financiare si succes profesional

Horoscop 26 august 2025. Ziua de marti aduce oportunitati semnificative in plan financiar si profesional pentru…

o zi ago