O taximetrista insarcinata il ajuta pe un om fara adapost ducandu-l la spital — A doua zi dimineata, descopera un sir de SUV-uri aliniate in fata ferestrei sale

Intr-o noapte ploioasa, o taximetrista insarcinata isi ofera serviciile gratuit pentru a duce la spital un om fara adapost, ranit si singur. A doua zi dimineata, zeci de SUV-uri se opresc in fata casei ei, iar barbati imbracati la costum ii bat la usa cu o veste ce ii va schimba viata pentru totdeauna.

De doi ani la volan, Cleo ajunsese sa cunoasca toate tipurile de pasageri care ii urcau in taxi: petrecareti de la trei dimineata, abia tinandu-se pe picioare, familii in graba sa prinda zboruri si oameni de afaceri mirosind a decizii luate la bar, in toiul noptii. De-a lungul timpului, ascultase povesti nenumarate, stersese lacrimi si invatase sa citeasca oamenii inainte chiar sa deschida usa masinii.

Farurile taxiului ei galben taiau prin ceturile dense ale unei nopti de noiembrie, in timp ce Cleo se strecura prin strazile pustii ale orasului.

Simtea o durere in spate, iar bebelusul parea hotarat sa-si exerseze miscarile contra coastelor ei. La opt luni de sarcina, tura de noapte devenea tot mai grea. Dar cineva trebuia sa achite facturile, nu-i asa?

„Doar cateva ore, dragul meu,” a soptit ea, mangaindu-si burta umflata.

„Apoi putem merge acasa la Chester.”

Bebelusul a lovit in raspuns, facand-o sa zambeasca in ciuda tuturor. Chester, motanul ei portocaliu, probabil era intins pe perna ei acasa, lasand par portocaliu peste tot. In zilele acestea, acel motan era cel mai apropiat lucru de familie pe care Cleo il avea.

Amenintarea amintirilor nedorite a adus inapoi amintiri pe care dorea sa le uite. In urma cu cinci luni, urcase aceleasi scari spre apartamentul lor, cu inima batand de emotie.

Planificase totul perfect — cina la lumina lumanarilor, lasagna preferata a sotului ei, Mark, si micutele pantofiori de bebelus pe care ii impachetase in hartie argintie.

„Vom avea un copil, dragule!” spusese ea, impingand pachetul pe masa.

Mark se uitase la pantofi, fata lui pierzand culoare. Tacerea se prelungea pana cand Cleo nu mai putea suporta.

„Spune ceva.”

„Nu pot face asta, Cleo.”

„Ce vrei sa spui ca nu poti?”

„Jessica este si ea insarcinata. Cu copilul meu. De trei luni.”

Lumanarile arsesera pana la capat in timp ce lumea lui Cleo se prabusea. Jessica. Secretara lui. Femeia despre care jurase ca este „doar o prietena.”

„De cat timp ma inselai?”

„Conteaza?”

Nu contase, de fapt. Intr-o saptamana, Mark disparuse. In doua, golise contul lor comun. Acum, la 32 de ani, Cleo lucra ture duble, incercand sa economiseasca suficient pentru momentul cand bebelusul avea sa soseasca.

„Tatal tau poate ca ne-a uitat,” a soptit ea catre burta ei, fortandu-se sa nu planga in timp ce revenea in prezent, „dar noi vom reusi. Vei vedea.”

Dar in acea noapte, cu doar trei saptamani inainte de termen, cu gleznele umflate si uniforma de maternitate strangandu-i burta, Cleo a intalnit ceva diferit.

Ceasul arata 11:43 p.m. cand l-a vazut — o figura singuratica care se clatina pe marginea drumului.

Prin ceata lampadarelor si ploaia marunta, el a aparut ca o fantoma din umbrele strazii 42. Chiar si de la distanta, ceva la el ii facea pulsul sa creasca.

Hainele ii atarnau in zdrente murdare, iar parul sau intunecat era lipit de fata in suvite ude. Tinea un brat la piept, tarandu-si piciorul drept in timp ce se clatina pe trotuarul gol.

Mana s-a dus instinctiv la burta ei rotunjita in timp ce il privea pe barbat prin parbriz. Ar fi trebuit sa fie acasa cu o ora in urma, ghemuita cu Chester, care intotdeauna torcea langa burta ei ca si cum ar fi cantat bebelusului.

Dar ceva la disperarea acestui om, modul in care se clatina la fiecare pas de parca luptand sa ramana in picioare, a facut-o sa stranga volanul mai tare in loc sa plece.

In cei doi ani de condus noaptea, Cleo invatase sa recunoasca problemele. Si totul la aceasta scena striga pericol.

Prin ceata, a zarit mai multe detalii.

Era un tip tanar, poate la 20 si ceva de ani, imbracat in ceea ce fusese odata haine scumpe.

Isi strangea bratul drept, si chiar si in lumina slaba, ea putea vedea petele de sange pe maneca. Fata lui era un amalgam de vanatai, un ochi umflat complet inchis.

Un automobil a aparut in oglinda retrovizoare, miscandu-se repede. Capul barbatului s-a ridicat brusc, frica fiind scrisa pe fata lui. A incercat sa fuga, dar s-a impiedicat.

„Nu o face, Cleo,” a soptit ea. „Nu in seara asta. Nu cand esti in opt luni de sarcina.”

Dar deja tragea pe dreapta.

Coborand geamul doar putin, a strigat, „Esti bine? Ai nevoie de ajutor?”

Strainul s-a intors brusc, ochii lui largi de frica. Sangele se scurgea dintr-o taietura deasupra sprancenei. „Trebuie doar sa ajung undeva in siguranta.”

Motorul masinii care se apropia se auzea din ce in ce mai tare.

„Urca!” Cleo a deblocat usile. „Te duc la spital.”

Tipul s-a urcat si s-a prabusit pe bancheta din spate in timp ce Cleo accelera. Farurile masinii urmaritoare i-au inundat oglinda retrovizoare.

„Inca ne urmaresc,” a spus el gafaind, aplecandu-se. „Multumesc. Cei mai multi nu s-ar opri.”

Inima lui Cleo batea nebuneste. „Tine-te bine.”

A virat brusc la dreapta, apoi la stanga, strecurandu-se prin strazile laterale pe care le cunostea pe de rost. Masina din spate tinea pasul.

„Cine sunt?” a intrebat ea, luand o alta curba stransa, ceea ce a facut ca pasagerul sa apuce manerul usii.

„Mai repede… mai repede. Ne vor prinde…”

Un al doilea set de faruri a aparut in fata. Erau incoltiti.

„Ai incredere in mine?” a intrebat Cleo, deja virand volanul.

„Ce?”

A taiat printr-o parcare abandonata, strecurandu-se pe sub o poarta partial coborata. Masinile urmaritoare nu au putut sa-i urmeze, iar spatiul era abia suficient pentru taxiul ei.

„Doi ani de ocolit pasageri beti care nu vor sa plateasca,” a explicat ea, verificand oglinda. Niciun far. „Niciodata nu am crezut ca aceste abilitati vor fi utile in seara asta.”

Bebelusul a lovit tare, facand-o sa se strambe de durere.

„Esti insarcinata,” a spus strainul, observandu-i disconfortul. „Dumnezeule, imi pare rau. Te-am pus pe tine si pe copil in pericol.”

„Uneori, cel mai mare risc este sa nu faci nimic.” L-a privit in ochi prin oglinda. „Eu sunt Cleo.”

„Multumesc, Cleo. Cei mai multi oameni… ar fi ignorat doar.”

„Da, ei bine, cei mai multi oameni nu au invatat cat de repede se poate schimba viata.”

Dupa ceea ce parea o eternitate, au ajuns in sfarsit la spital. Inainte de a cobori, barbatul i-a prins usor bratul.

„De ce te-ai oprit?” Omul i-a studiat fata.

„Lumea nu este tocmai amabila cu taximetristii in zilele acestea, mai ales nu cu cei insarcinati care lucreaza singuri noaptea.”

Cleo s-a gandit. „In dimineata asta, am vazut o femeie trecand pe langa un om fara adapost care avea o criza. Nici macar nu si-a intrerupt conversatia telefonica. Mi-am promis ca nu voi deveni acea persoana… cineva atat de speriat de lume incat uita de umanitate.”

El a dat incet din cap. „Nu trebuia sa faci asta. Pentru ca ceea ce ai facut in seara asta… depaseste intelegerea ta.”

Cleo a ezitat pentru un moment, privirea lor intalnindu-se. A oferit un zambet mic, linistitor.Cu asta, s-a intors si s-a indreptat spre taxiul ei care astepta. In timp ce se urca, a aruncat o ultima privire inapoi, soptind, „Ce a vrut sa spuna?”

Restul noptii a fost o ceata. Cleo s-a intors acasa, a avut o cina simpla si si-a hranit motanul. Dar mintea ei era un amestec haotic, retraind evenimentele noptii in timp ce aluneca in somn.

Un zgomot puternic de motoare a trezit-o brusc dimineata urmatoare. Chester si-a abandonat locul de pe perna, blana ridicandu-i-se ca si cum ar fi fost incoltit de cainele vecinului.

„Ce e, Chester?” Cleo s-a luptat sa iasa din pat si s-a oprit la fereastra.

Un convoi de SUV-uri negre lucioase, cel putin o duzina, aliniau strada ei modesta. Barbati in costume intunecate si cu casti in ureche se miscau cu precizie militara, stabilind un perimetru in jurul casei sale.

„Dumnezeule. Cine sunt acesti oameni? Oare am ajutat un criminal aseara?” Cleo a ingaimat.

Un ciocanit i-a intrerupt gandurile navalnice. Uitandu-se pe vizor, a vazut trei barbati. Unul era imbracat elegant intr-un costum scump, altul purta o casca in ureche, iar al treilea era infricosator de familiar.

„Nu se poate,” a soptit, recunoscand strainul din noaptea precedenta.

Disparusera hainele rupte si petele de sange, inlocuite de un costum impecabil care probabil costa mai mult decat venitul ei lunar.

A deschis usa cu mainile tremurande.

„Doamna!” primul barbat s-a inclinat usor. „Sunt James, seful securitatii pentru familia Atkinson. Acesta este domnul Atkinson si fiul sau, Archie, pe care l-ati ajutat aseara.”

Lumea s-a inclinat. Atkinson — familia miliardara al carei imperiu tehnologic domina titlurile. Fiul lor fusese rapit acum trei zile, rascumpararea stabilita la 50 de milioane.

Si ea il luase din marginea drumului.

„M-au tinut trei zile,” a explicat Archie, asezat pe canapeaua ei uzata, in timp ce Chester ii mirosea pantofii. „Cand m-au mutat aseara, am vazut sansa de a scapa la benzinarie. Dar erau aproape. Daca nu te-ai fi oprit—”

„Barbatii care te urmareau,” a adaugat tatal sau, „au fost capturati la o ora dupa ce l-ai lasat pe Archie la spital. Gandirea ta rapida nu doar ca ne-a salvat fiul, ci a ajutat sa prindem un inel periculos de rapiri.”

Domnul Atkinson i-a intins apoi un plic. Inauntru era un cec care a facut ca picioarele lui Cleo sa se inmoaie.

„Domnule, este prea mult. Nu pot—”

„Este nimic comparativ cu ceea ce ai facut,” a zambit el bland. „Considera-l o investitie in viitorul vostru!” a spus, aruncand o privire catre burta ei. „Niciun copil nu ar trebui sa inceapa viata intrebandu-se cum va putea mama sa-l intretina.”

Lacrimile i-au inundat obrajii lui Cleo in timp ce Chester a sarit in poala lui Archie, torcand zgomotos.

„Mai este ceva,” a adaugat Archie, aplecandu-se in fata. „Vrem sa conduci noua initiativa de siguranta comunitara a fundatiei noastre. Lumea are nevoie de mai multi oameni care nu se tem sa se opreasca si sa ajute. Oameni ca tine, Cleo.”

„Daca ai vreodata nevoie de ceva, te rog sa ne suni,” a spus domnul Atkinson, inmanandu-i un card de vizita, vocea lui moale cu sinceritate si recunostinta. „Iti suntem pentru totdeauna indatorati.”

Cleo a zambit si un usor, „Multumesc!” i-a scapat de pe buze in timp ce lacrimile de bucurie si usurare i-au umplut ochii.

Pe masura ce plecau, a simtit cum greutatea ultimelor luni se ridica. Pentru prima data de cand Mark plecase, si-a permis sa creada ca lucrurile ar putea fi in regula.

Cleo s-a uitat la burta ei, zambind printre lacrimi. „Ai auzit asta, micutule? Se pare ca jobul de noapte al mamei tocmai a primit un upgrade. Si am reusit asta doar fiind umani!”