Categories: Life & Style

Minune intr-o biserica din Sibiu. Icoana facatoare de minuni adusa de la Athos a inceput „sa planga” cu mir.

Minune la o biserica din Sibiu. Una dintre cele mai importante icoane facatoare de minuni de pe muntele Athos, care in urma cu doar cateva zile a fost adusa la Sibiu, a inceput sa planga in timpul slujbei. Credinciosii spun ca este vorba despre un miracol.

Icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului din Iviron, impreuna cu Moastele Sfintei Parascheva, au ajuns, miercuri seara, la Sibiu. Credinciosii sunt asteptati, in numar cat mai mare, sa vina din toate colturile tarii in pelerinaj la Biserica Dealului. Aceasta icoana este cunoscuta pentru minunile pe care le-a facut, a spus parintele Catalin Dumitrean. „Vindeca bolile si va da liniste in necazurile pe care le aveti”, a adaugat acesta, potrivit Romaniatv.

Parintele Catalin Dumitrean ii indeamna pe credinciosi sa vina in pelerinaj la Sibiu caci aici, miercuri seara, a ajuns icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului din Iviron – Muntele Sfant, dar si Sfintele Moaste ale Sfintei Parascheva. „Incepand de astazi (n.red.: miercuri, 28 septembrie), va asteptam la Sibiu, la pelerinajul cu icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului din Iviron si la vesmantul Cuvioasei Parascheva care soseste la biserica noastra timp de 7 zile.

Publicitate

Iata un dar neasteptat, o minune care s-a savarsit pentru dumneavoastra, o icoana din care a izvorat mir, o icoana facatoare de minuni care poate sa va vindece bolile si sa va dea liniste in necazurile pe care le aveti. Soseste la Sibiu, la noi, la Biserica Dealului, la ora 17:45. Este cea mai importanta zi din aceasta perioada pentru ca primim daruri mari”, le-a transmis parintele Dumitrean credinciosilor.

„Icoana Maicii Domnului, facatoare de minuni, din Iviron are o istorie destul de interesanta daca ne gandim la faptul ca un calugar pe nume Gavril, din manastirea Iviron, s-a bucurat de darul cel mare al mergerii pe apa cand a recuperat icoana Maicii Domnului, din care Maica Domnului i-a vorbit, i-a facut semn sa vina pe ape, si asemenea Sfantului Apostol Petru, care chemat de Mantuitorul a mers pe ape la un moment dat pana in proximitatea Domnului, asa si calugarul Gavril a mers pe apa, pasind ca si cum ar pasi pe uscat, pentru a imbratisa aceasta icoana, pentru a o culege din valuri si pentru a o aduce in incinta manastirii Iviron”, spune parintele Catalin Dumitrean.

„Icoana facatoare de minuni a anticipat ca urmeaza sa vina pandemia”

Desi icoana care a ajuns la Biserica Dealului este o copie a icoanei culeasa din valuri de calugarul Gavril, minunile nu vor inceta sa apara, fiindca in urma cu cativa ani, din ea a inceput sa curga mir. Multi cred ca aceasta minune s-a intamplat pentru a-i preveni pe credinciosi ca va veni pandemia. „Este o icoana in copie, dar culmea este, ca aici este darul pe care trebuie sa il folositi, tocmai din aceasta copie a facut Dumnezeu minunea izvorarii de mir. Nu putem intelege si descifra in totalitate minunile asa cum se petrec ele. De ce se petrec ele, de ce a trebuit ca din aceasta icoana Maica Domnului sa planga, de ce plange Maica Domnului, de ce lacrimeaza in fata dumneavoastra, de ce minunea s-a petrecut public acum cativa ani. Sigur ca a urmat pandemia imediat si poate ne-am zis, cine stie, Maica Domnului a anticipat evenimentele care urmau sa se petreaca in lume, cu morti, cu dureri, cu necazuri si suspine. Poate a anticipat aceasta icoana”, spune parintele Dumitrean, potrivit Ora de Sibiu

„Ne intrebam de ce vine astazi pe strada Dealului si ce vrea Maica Domnului pentru noi, crestinii, care vom veni la Sibiu. Raspunsul e in intrebare, dar daca este sa luam toate minunile Maicii Domnului (…) ati vazut ca dupa fiecare venire a unei icoane s-au intamplat minuni extraordinare, semne deosebite. S-a intamplat ca Maica Domnului sa vorbeasca, s-a intamplat ca Maica Domnului sa vindece boli de cancer, bolile cele mai grele, s-a intamplat sa linisteasca sufletele, sa ajute copiii sa se vindece. S-a aratat Maica Domnului prin aceasta icoana si vrea sa va cheme la vindecari, vrea sa va cheme la izvorul darurilor”, a adaugat parintele Catalin Dumitrean

Publicitate

Publicitate
Camelia

Drimboi Camelia este redactor sef al siteului noutati.info Editor cu mare experienta in alegerea celor mai bune stiri pentru cititori. Pasionata de astrologie, horoscop, bucatarie, retete culinare, showbiz, vedete, sanatate, evenimente politice recente, are o vasta experienta redactionala, lucrand pentru proiecte majore in Romania ( andreilaslau.ro; sanatateinbucate.com, bucatarianoastra.online samd ). Specializată în continut video, a fost social media manager pe cele mai mari pagini de Facebook din Romania, generand continut valoros cu engagement masiv si milioane de vizualizari. A lucrat pe teme de alimentație, sănătate, știrile zilei, politică, naturiste.

Recent Posts

Mihai Voropchievici, horoscop pana pe 27 mai 2024. Gemenii scapa de greutati, Racii au mare succes, Balantele au reusite exceptionale

Horoscop pana pe 27 mai 2024. Numerologul Mihai Voropchievici aprezentat, la Antena 3 CNN, previziunile…

3 ore ago

Lidia Fecioru, planta care scade tensiunea si colesterolul: ”Este nemaipomenita”

Bioenergoterapeutul Lidia Fecioru a dezvaluit, la Antena 3 CNN, care este planta cu multiple beneficii…

3 ore ago

Sfatul astrologului Pavel Globa pentru duminica, 19 mai 2024. Trei zodii au norocul de partea lor, doua trec prin incercari grele

Sfatul zilei de duminica.  Ar trebui sa fii atent la indiciile intuitiei. Cautati raspunsuri la…

6 ore ago

Astrologul Angela Pearl a facut anuntul pentru toti nativii. La ce trebuie sa se astepte fiecare zodie pana la sfarsitul Anului 2024

La ce trebuie sa se astepte fiecare zodie pana la sfarsitul Anului 2024. Fiecare an…

9 ore ago

Cine este Eduard Anghelescu, copilul cu voce de inger care a emotionat pana la lacrimi juriul si publicul de la Romanii au Talent: ”Ma faci sa plang”

Eduard Anghelescu: Semifinalist la Romanii au Talent 2024 cu o Poveste Remarcabila Descopera cine este…

14 ore ago