Categories: Life & Style

Marele regret al lui Alexandru Arsinel!

Publicitate

Marele actor Alexandru Arsinel a avut un mare regret cu privire la regretata Stela Popescu. Actorul a declarat in urma cu ceva timp, dupa ce Stela Popescu a fost condusa pe ultimul drum, ca regreta mai multe lucruri pe care nu i le-a spus niciodata actritei.

Publicitate

„As fi vrut sa-i spun sa nu plece, sa ma mai suporte cativa ani, sa realizam spectacolul de aniversare a o suta de ani de revista, spectacolul remember Tanase, de la Carabus, pana astazi, cu momente din istoria teatrului de revista in care ea avea un rol determinant”, spunea Alexandru Arsinel atunci.

Intr-un interviu acordat in luna februarie 2022, regretatul actor a spus ca nu a mai mers  de mult la casa lui din Sinaia, casa care a fost construita in anul 1992.

”Nu am mai fost la Sinaia de anul trecut, de dinainte de a ninge. Ca timp, in ultima vreme, nu lucrurile nu au fost favorabile urcarii cu masina. Nici eu nu ma simt bine, dar mai ales, acum e complicat. Sotia este paralizata, iar eu nu pot merge cum trebuie.

Noi avem un drum special ca sa ajungem acasa, la Sinaia, cu ea, ca sa o putem transporta. Nu am mers ca nu am gasit nicio solutie in aceasta perioada”, a spus regretatul actor in interviul respectiv.

”Vila este facuta in anul 1992, cu o echipa de muncitori din Moldova care mi-au facut-o ca pentru un moldovean, e o casa primitoare din toate punctele de vedere. Baietii merg mai rar, eu ma duceam, mai ales, dar nu am mai mers”.

Publicitate
Publicitate
Camelia

Drimboi Camelia este redactor sef al siteului noutati.info Editor cu mare experienta in alegerea celor mai bune stiri pentru cititori. Pasionata de astrologie, horoscop, bucatarie, retete culinare, showbiz, vedete, sanatate, evenimente politice recente, are o vasta experienta redactionala, lucrand pentru proiecte majore in Romania ( andreilaslau.ro; sanatateinbucate.com, bucatarianoastra.online samd ). Specializată în continut video, a fost social media manager pe cele mai mari pagini de Facebook din Romania, generand continut valoros cu engagement masiv si milioane de vizualizari. A lucrat pe teme de alimentație, sănătate, știrile zilei, politică, naturiste.

Recent Posts

Sapte zodii se pregatesc pentru o perioada de neuitat! Au noroc mare, iar viata lor se poate schimba complet

Astrologii anunta schimbari spectaculoase pentru sapte zodii, care intra intr-o perioada plina de noroc, sanse…

10 ore ago

Cinci zodii dau lovitura financiara pana la final de august. Noroc urias si bani multi!

Luna august se incheie cu surprize mari pentru cinci zodii privilegiate. Astrele le deschid drumuri…

12 ore ago

Patru zodii isi schimba viata pana la sfarsitul saptamanii. Norocul le bate la usa si destinul se rescrie

Sfarsitul acestei saptamani vine cu surprize de proportii pentru patru zodii. Universul le ofera sansa…

12 ore ago

Mesajul Runelor pentru joi, 21 august 2025. Patru zodii primesc binecuvantari si isi schimba viata

Runele aduc in aceasta zi mesaje puternice pentru toate cele 12 semne zodiacale. Patru zodii…

o zi ago

Mesajul Runelor pentru miercuri, 20 august 2025. Trei zodii dau lovitura si primesc binecuvantari divine

Runele aduc astazi mesaje puternice pentru toate cele 12 semne zodiacale. Trei zodii sunt alesele…

o zi ago

Horoscop zilnic 20 august 2025 pentru toate zodiile. Trei nativi primesc vesti uriase si au noroc pe toate planurile

Ziua de 20 august 2025 vine cu surprize pentru multe zodii. Astrele pregatesc schimbari importante,…

o zi ago