Categories: Life & Style

Lasata Secului 2024. Ziua in care rudele sunt invitate la masa. Ce trebuie acestea sa aduca

Lasata Secului pentru Postul Pastelui 2024, cade in ziua de duminica, 17 martie, iar inceputul Postului Pastelui va fi marcat solemn in ziua urmatoare, luni, 18 martie.

Sfintele Pasti vor fi sarbatorite de crestinii ortodocsi pe data de 5 mai 2024.

Un singur post din an imbratiseaza doua „Lasata Secului”, el al Sfintelor Pasti, cunoscut sub numele de Postul Mare.

Postul Pastelui se intinde pe o durata de 40 de zile, completate de Saptamana Patimilor, reprezentand astfel cel mai lung si riguros post din cele patru perioade de post din an. In timpul acestui post, credinciosii se abtin de la consumul unor alimente precum carne, oua, peste, branza si lapte. De asemenea, in aceasta perioada este recomandat sa nu se consume untdelemn, iar fumatul si consumul de alcool sunt interzise.

Publicitate

In timpul intregului post exista cateva zile speciale in care este permis consumul de peste, numite „dezlegari la peste”. Aceste zile includ sarbatorile Praznicul Bunei Vestiri si Floriile, precum si duminica dinaintea Pastelui.

Semnificatia „Lasatului de Sec”

Termenul „sec” din expresia „lasatul secului” este inteles ca fiind echivalent cu lipsit de grasime, alimentar, de post. Cu toate acestea, in invataturile Sfintilor Parinti, accentul nu este pus doar pe alimentatie. Secul pe care-l solicita postul ortodox este o traire lipsita de lumea patimasa. Persoana pacatoasa trebuie sa dispara treptat, iar primul pas in aceasta directie este cainta.

Sfintii Parinti au subliniat ca postul, inteles doar ca un efort alimentar, nu are nicio valoare reala: „Sa postim de la mancare, suflete al meu, dar sa ne pazim de poftele necurate, in pustiu ne laudam cu infranarea noastra… Caci vom fi urati de Dumnezeu ca niste mincinosi si ne vom asemana cu demonii rai, caci nici ei nu mananca mereu…”.

In viata credinciosilor ortodocsi, posturile care preced marile sarbatori au o importanta deosebita deoarece sunt legate de unul dintre cele mai importante acte pe care le desfasoara in Biserica, si anume primirea Sfintei Impartasanii.

„Lasatul Secului” 2024: Ziua in care rudele sunt chemate la masa. Ce trebuie sa aduca acestea

In ziua „Lasatului Secului”, rudele sunt invitate la masa si nu trebuie sa vina cu mainile goale. Acestea ar trebui sa aduca lactate, colaci si vin.

In  ziua de „Lasatul Secului”, gospodinele sunt sfatuite sa nu coasa sau sa toarca, pentru a nu atrage asupra lor boli. In Ardeal, ele sunt indemnate sa spele cu grija vasele in care au pregatit si consumat alimente dulci, astfel incat vasele sa fie pregatite pentru gatitul in post, fara sa fie „contaminate”.

Cu multi ani in urma, in ziua „Lasatului Secului”, crestinii dansau pentru a creste canepa si strigau la femeile aflate in afara dansului, care nu erau invitate sa participe. Conform traditiei, daca un copil stranuta in acea zi, se spunea ca trebuie sa primeasca in dar o vaca.

La sfarsitul zilei, crestinii ortodocsi luau in gura diverse boabe, isi inchideau ochii si ieseau afara de trei ori. De fiecare data, acestia trebuiau sa aiba ochii inchisi si sa tina in gura boabe. Dupa ce ieseau de trei ori afara, aruncau boabele la pasari si spuneau: „Cum eu nu vad nimic acum, asa sa nu vada pasarile holdele mele sau gradinile mele!”

In multe zone rurale din tara, „Lasatul Secului de Pasti” este o sarbatoare extrem de importanta, marcand trecerea de la anul agrar vechi la cel nou.

Publicitate

Publicitate
Drimboi Andra

Andra este editor al siteului noutati.info. Cu o experienta de peste 3 ani in jurnalism, a lucrat in mai multe proiecte majore in Romania ( andreilaslau.ro; sanatateinbucate.com, bucatarianoastra.online, retete.live, doctorandreilaslau.com. Este pasionata de astrologie, bucatarie si vedete.

Recent Posts

Sfatul astrologului Pavel Globa pentru vineri, 17 mai 2024. Trei zodii trec prin schimbari incredibile la inceput de weekend

Sfatul zilei de vineri. O zi frumoasa. Astrologul Pavel Globa vede posibilitatea unor schimbari majore…

16 ore ago

El este preotul din Arges ucis de un tanar de 18 ani fara permis. Doi copii au ramas orfani de tata

Preotul Ilie Geangavelea, in varsta de 44 de ani, din judetul Arges, a fost ucis…

19 ore ago

Doliu in Biserica Ortodoxa Romana. Preotul Ilie s-a stins fulgerator la doar 44 de ani.

Preotul Ilie Geangavelea din Costesti, Arges, a murit intr-un accident rutier, iar un coleg de-al…

20 de ore ago

Horoscop special cu Neti Sandu. Trei zodii sunt pe cai mari. Scapa de greutati si isi schimba destinul.

Horoscop 16 mai 2024. Astrologul Neti Sandu a prezentat, la stirileprotv, previziunile astrale pentru ziua…

23 de ore ago

Sfatul astrologului Pavel Globa pentru joi, 16 mai 2024. Astrele ne dau lectii. Vin schimbari importante in viata nativilor

Sfatul zilei de joi. Astrologul Pavel Globa spune ca Sagetatorii ar trebui sa dedice ziua…

2 zile ago

Horoscop cu Neti Sandu. Astrele aduc liniste si implinire pe toate planurile pentru mai multe zodii. Vin bani neasteptati

Horoscop 15 mai 2024. Astrologul Neti Sandu a prezentat, la stirileprotv, previziunile astrale pentru ziua…

2 zile ago