Reprezentantii Curtii Constitutionale s-au reunit pentru validarea rezultatelor alegerilor din 4 mai 2025.
Reprezentantii Curtii Constitutionale s-au reunit vineri, 9 mai, la ora 12.00, pentru a valida rezultatele alegerilor din duminica, 4 mai. Astfel, CCR a transmis ca, oficial, in turul doi vor merge George Simion si Nicusor Dan.
Curtea Constitutionala a validat, oficial, primul tur al alegerilor prezidentiale din 4 mai, in cadrul unei sedinte care a inceput la ora 12.00. Astfel, urmeaza ca romanii sa se prezinte la urmatorul scrutin pentru a alege unul dintre cei doi candidati, George Simion si Nicusor Dan.
In acelasi timp, judecatorii au dezbatut si cererea de anulare a primului tur de scrutin, formulata de Sebastian Popescu, presedintele Partidului Noua Romanie.
„Sunt mai multe motive invocate acolo, detaliate pe larg, dar motivul central, sa spun asa, este acela ca nu toti competitorii electorali, cei 11, au avut sanse egale in aceste alegeri, raportat la ceea ce a hotarat Curtea anul trecut, prin Hotararea nr. 32, prin care s-au anulat alegerile.
Pornind de acolo, a spus Curtea niste lucruri extrem de interesante cu privire la egalitatea de sanse. Nu a fost nicio egalitate de sanse in acest an. Televiziunile, mass-media, influencerii, jurnalistii formatori de opinie, casele de sondare a opiniei publice – toate au impartit candidatii in doua mari categorii: relevanti si irelevanti. In prima categorie, patru, dintre care doi au si ajuns in finala, ceilalti – irelevanti”, a explicat Sebastian Popescu.
In acest context, solicitarea presedintelui Partidului Noua Romanie a fost respinsa. El a sustinut ca atat el, cat si alti candidati, nu au fost luati in considerare, fiind etichetati ca fiind „irelevanti”.
Astfel, se poate da startul campaniei electorale pentru cel de-al doilea tur, care se va desfasura pe data de 18 mai. Pe buletinele de vot, romanii care se vor prezenta la urne vor regasi numele primilor doi candidati cu cele mai multe voturi, si anume George Simion si Nicusor Dan.
De ce nu trebuie sa ierti de prea multe ori – lectia dureroasa a inimilor…
Elena Udrea, operata de urgenta dupa ce a fost transportata la spital din Penitenciarul Targsor.…
Nicusor Dan, in doliu: Presedintele Romaniei si-a pierdut tatal in plina campanie electorala Nicusor Dan…
Nunta fiicei lui Gica Hagi, un eveniment plin de emotie. O aparitie neasteptata a atras…
Gestul emotionant facut de Gica Hagi pentru o batranica nevoiasa, la iesirea de la cununia…
Incendiu la un depozit de pe A1, aproape de Bucuresti. A fost emis un mesaj…