Ziua de Rusalii este una dintre cele mai importante sarbatori din calendarul ortodox, marcand Pogorarea Sfantului Duh peste Sfintii Apostoli. Este un moment incarcat de semnificatii spirituale si traditii populare, respectate cu sfintenie de romani. In aceasta zi sfanta, nu doar slujbele religioase au o importanta aparte, ci si anumite obiceiuri transmise din generatie in generatie.
Sarbatoarea Rusaliilor, cunoscuta si sub denumirea de Pogorarea Sfantului Duh, are loc la 50 de zile dupa Paste si marcheaza incheierea ciclului pascal. Anul acesta, Rusaliile se sarbatoresc pe 8 iunie 2025, iar a doua zi, 9 iunie, este de asemenea considerata zi de sarbatoare.
Potrivit credintelor populare stravechi, Rusaliile sunt considerate spirite rele care au umblat pe pamant timp de o luna. Acestea sunt cunoscute in folclor si sub numele de Iele, considerate fiicele lui Rusalim Imparat. Pentru a te proteja de influenta lor negativa, traditia recomanda un obiect esential in gospodarie:
„Pentru a te apara de necazuri si de spirite rele, conform traditiei, trebuie sa duci la biserica frunze si ramuri de tei sau nuc pentru ca acestea sa fie sfintite. Acestea se vor pune apoi la usi si la ferestre pentru ca gospodaria ta sa fie protejata de fulgere si grindina, dar si de spiritele rele.”
Aceste frunze sfintite trebuie puse si la icoane, pentru protectie spirituala si liniste in casa. De asemenea, in anumite regiuni se mai practica un alt obicei:
„Un alt obicei despre care se spune ca iti apara casa de rele este sa ungi usile cu usturoi.”
Un alt element nelipsit este pelinul. Frunzele de pelin sunt folosite in bauturi (cu exceptia apei), pentru a tine spiritele rele departe:
„E bine sa ai in casa si frunze de pelin. Acestea se pun in bauturile pe care le consumi de Rusalii, in afara de apa, deoarece tin la distanta spiritele rele.”
Traditia romaneasca avertizeaza ca, la fel ca in cazul altor mari sarbatori religioase marcate cu cruce rosie, anumite activitati sunt interzise in aceasta zi, pentru a nu atrage ghinionul sau mania Ielelor:
„La fel ca in cazul altor sarbatori marcate cu cruce rosie, de Rusalii nu este bine sa faci treburi casnice. Cu alte cuvinte, nu se spala, nu se calca si nu se coase de Rusalii. Nu trebuie sa lucrezi deloc. Ielele ii pedepsesc aprig pe cei care nu le onoreaza sarbatoarea.”
Este interzis mersul la camp sau in zone izolate, pentru ca acolo se crede ca se pot intalni Ielele:
„O alta traditie spune ca nu este bine sa mergi la camp de Rusalii, altfel Ielele te pot prinde si te-ar putea pedepsi. Nu este permis sa intri in vie sau sa mergi in locuri intunecate si pustii, deoarece te poti intalni cu spiritele rele.”
Nici imbaierea in rauri sau lacuri nu este recomandata, deoarece se considera ca riscul de inec este mai mare in aceasta zi:
„De Rusalii nu este bine nici sa mergi la scaldat, deoarece esti in pericol mare de inec.”
Pe langa toate acestea, evitarea conflictelor este esentiala:
„Nu e bine sa te certi in aceasta zi de sarbatoare. Se spune ca vei avea probleme de sanatate daca nu respecti acest lucru.”
Se recomanda, de asemenea, prudenta in miscare si evitarea locurilor inalte:
„Totodata, nu e bine sa te urci in copaci sau in alte locuri inalte, dar nici sa calatoresti departe de casa. In cazul in care vrei sa pleci undeva, e bine sa porti frunze de pelin in buzunar sau in san pentru a te proteja de furia Ielelor.”
Respectarea acestor traditii si superstitii este considerata esentiala de credinciosi pentru a pastra armonia si binele in gospodarie. Rusaliile sunt mai mult decat o simpla sarbatoare religioasa — ele reprezinta un prilej de reflectie, protectie si comuniune spirituala cu divinitatea.
Operatie-maraton la Spitalul Judetean de Urgenta Slatina. Tumora de limba extirpata, reconstructie in 12 ore.…
Fiul de doi ani al lui Ionel Ganea s-a stins din viata. Micutul nu a…
Conflictul dintre Donald Trump si Elon Musk escaladeaza online. Acuzatii grave si amenintari cu impact…
Sarbatoarea Rusaliilor se prazmuieste anul acesta pe 8 si 9 iunie. Este una dintre cele…
Cum verifici daca pepenele verde este injectat cu substante chimice. Testul simplu care iti arata…
Rusia intentioneaza sa mute pana la 10.000 de soldati in Transnistria. Putin vrea un guvern…