Categories: News

A aparut primul sondaj care a schimbat ierarhia, pentru turul 2

Publicitate

Primul sondaj care a inversat ierarhia, in batalia pentru Palatul Cotroceni, de duminica. Ce inseamna aceasta rasturnare, in milioane de voturi

Dupa ce, pe 4 mai, diferenta dintre finalistii alegerilor prezidentiale era de aproape 20%, in favoarea lui George Simion, dupa o saptamana si jumatate de la acel moment lucrurile par sa se fi echilibrat. Zilele trecute, un sondaj de opinie a observat ca aceasta diferenta s-a redus la doar 4 procente, in timp ce o alta casa de sondare a constatat o egalitate perfecta intre Simion si Nicusor Dan. Iar, ieri, cu doar trei zile inainte de al doilea tur de scrutin, un alt sondaj a cules date care au inversat ierarhia. Mai mult, se estimeaza o prezenta de 60% pentru duminica. Aceste evolutii amintesc de o alta finala prezidentiala, cea din 2014, cand Klaus Iohannis a reusit, desi cu un handicap de 10 procente, sa-l invinga pe Victor Ponta in turul al doilea. Cum aratau, la acel moment, sondajele de opinie si cat de apropiate au fost ele de rezultatele finale urmeaza sa aflam mai jos.

Cel mai recent sondaj de opinie

Cel mai proaspat sondaj de opinie prezentat cu cateva zile inainte de turul al doilea al alegerilor prezidentiale din 2025 a fost realizat de IRSOP. Este vorba despre o cercetare sociologica realizata intre 10 si 13 mai 2025, prin metoda telefonica, pe un esantion reprezentativ de 951 de persoane, populatie adulta. Raspunsurile au o marja de eroare de +/- 3,2 procente.

Rezultatele sondajului IRSOP

La intrebarea „Cu cine veti vota in turul al doilea din data de 18 mai 2025?”, 52% dintre cei chestionati l-au indicat pe candidatul independent Nicusor Dan. Doar 48% dintre respondenti au declarat ca il vor alege pe liderul AUR, George Simion. Este primul sondaj de opinie realizat dupa primul tur al alegerilor prezidentiale din data de 4 mai 2025 care indica o rasturnare a ierarhiei, scrie Jurnalul.ro.

Publicitate

Reprezentantii IRSOP sustin ca Nicusor Dan se afla, in acest moment, pe un trend crescator si ca exista sanse din ce in ce mai solide ca acesta sa castige finala alegerilor prezidentiale. Mai mult, conform sociologilor citati, se estimeaza ca, duminica, 18 mai 2025, prezenta la vot va atinge procentul de 60%.

Estimari de vot

Reamintim ca, in primul tur de scrutin din data de 4 mai, in listele electorale permanente erau inregistrati 17.988.031 de cetateni romani cu drept de vot, iar o prezenta de 60% in turul al doilea ar insemna ca prezenta sa depaseasca 10.792.933 de persoane care sa vina la urne. Adica spre 11 milioane de votanti.

In baza acestui calcul estimativ, conform IRSOP, Nicusor Dan ar trebui sa primeasca nu mai putin de 5.612.356 de voturi, in timp ce George Simion ar urma sa obtina doar 5.180.637 voturi. In primul tur de scrutin, prezenta la urne a fost de 9.571.740 de votanti (53,21%), din care 973.740 au votat in strainatate.

3,6 milioane de voturi in mai putin de doua saptamani

Daca cifrele prezentate de sondajul IRSOP ar urma sa fie confirmate de rezultatele oficiale ale Biroului Electoral Central, dupa ziua de duminica, ar insemna ca, spre exemplu, Nicusor Dan, care a obtinut in primul tur 1.979.676 voturi (20,99%), a reusit sa recupereze o diferenta destul de consistenta fata de George Simion, si chiar sa-l depaseasca, adunand, in nici doua saptamani, 3.632.594 de voturi in plus.

Ar mai insemna, de asemenea, o crestere care sa depaseasca chiar si evolutia spectaculoasa de 3.407.363 de voturi in plus repurtata, in anul 2014, de catre Klaus Iohannis in batalia sa cu Victor Ponta.

Care ar fi rezultatele pentru George Simion

In baza aceluiasi calcul rezultat din cifrele culese de IRSOP, ar mai insemna ca George Simion, care a luat in primul tur de scrutin 3.862.761 de voturi, acesta ar reusi sa mai adune in plus, in turul al doilea, inca 1.317.876 de voturi. Nu este clar de unde ar veni aceste voturi, daca suma voturilor tuturor celorlalti contracandidati din primul tur s-ar aduna la Nicusor Dan.

17% dintre romani nu au incredere in niciunul dintre finalisti

Sondajul IRSOP a mai continut o intrebare interesanta, referitoare la preferintele pentru un eventual tandem presedinte – prim-ministru.

Astfel, varianta cu Nicusor Dan presedinte si cu Ilie Bolojan prim-ministru este acceptata de catre 51% dintre respondenti, in timp ce scenariul cu George Simion presedinte si Calin Georgescu prim-ministru este imbratisata de un segment de 42% dintre cei chestionati. 7% dintre cei care au raspuns acestui chestionar nu prefera niciuna dintre aceste variante.

Perceptia asupra presedintiei

Mai departe, un alt punct al sondajului citat se refera la modul in care se percepe presedintia Simion, in contrast cu presedintia Dan, pe anumite linii de actiune. 45% dintre respondenti cred ca Nicusor Dan va colabora fara scandal cu majoritatea parlamentara, in timp ce doar 25% cred ca Simion va face acelasi lucru.

54% dintre cei chestionati cred ca Nicusor Dan va intari alianta Romaniei cu NATO si cu Uniunea Europeana, insa, in cazul lui George Simion, raspunsurile afirmative au fost in proportie de doar 31%. Acesta nu este singurul sondaj realizat in saptamana finalei prezidentiale. Conform CURS, 52% ar vota George Simion si 48% ar vota Nicusor Dan, iar conform AtlasIntel, cei doi candidati se afla la egalitate, cu cate 48,2%.

Publicitate
Publicitate
Drimboi Petre

Petre este editor al siteului noutati.info si a studiat jurnalismul. Are o experienta de 4 ani. S-a evidentiat ca jurnalist in proiectul stiriactuale.net. Este pasionat de politica, sport si sanatate. A lucrat pe teme de stiri, politica, sanatate si sport.

Recent Posts

Mihai Voropchievici, Horoscop Runic pana pe 26 mai 2025. Racii vor sustine o mica batalie, Scorpionii se afla pe o pojghita de gheata, Capricornii sunt marii castigatori

Horoscop Runic pana pe 26 mai 2025. Numerologul Mihai Voropchievici a prezentat, la Fanatik.ro, previziunile…

3 ore ago

Calin Georgescu, anuntul momentului: „Imi asum public functia de premier, vom face acest tandem”

George Simion confirma nominalizarea lui Calin Georgescu pentru functia de premier al Romaniei George Simion…

4 ore ago

Ce spune Victor Ponta despre George Simion si Nicusor Dan, inainte de turul 2: ”Singurul care aduce o schimbare radicala”

Victor Ponta, fost candidat independent la prezidentiale, a postat un amplu mesaj inainte de turul…

4 ore ago

David Popovici, blestemat si injurat dupa ce si-a exprimat intentia de vot: „Sa te vad inecat in bazin. Sa nu mai ai parte de…”

David Popovici Criticat Dupa Mesajul Sau Intr-o Campanie Electorala David Popovici, cel mai important sportiv…

13 ore ago

David Popovici, mesaj subtil pentru Simion inainte de alegeri: „Pentru a castiga o cursa, trebuie in primul rand sa te prezinti”

David Popovici indeamna romanii sa iasa la vot: „Acum nu e doar cursa mea, este…

13 ore ago